Tratamentul mediatic al terorismului nu trebuie să permită "glorificarea" asasinilor

Războiul este şi mediatic şi ideologic, nu trebuie făcut jocul jihadiştilor

De la izbucnirea războiului din Siria şi ofensiva jihadistă în Irak şi în Siria, principalele medii de informare din Franţa şi-au modificat de mai multe ori strategia mediatică precum şi limbajul. Multe medii de informare franceze au renunţat de exemplu la formula "statul islamic", pentru că ea nu corespunde realităţii. Faptul că jihadiştii s-au declarat "stat" (sau "califat") nu înseamnă de fapt nimic, teritoriul pe care l-au ocupat într-un context de haos şi de război civil nu este recunoscut de comunitatea internaţională.

Si noi, la RFI, am preferat întotdeauna formula "organizaţia statul islamic" pentru a vorbi despre evenimentele din Irak şi din Siria, evitînd să le facem jocul jihadiştilor, adică să le recunoaştem aşa-zisul stat. Multă vreme unele medii de informare au făcut greşeala de a relua în buclă declaraţiile sau revendicările unor şefi jihadişti, inclusiv scene teribile, de execuţii sîngeroase. Treptat aceste imagini au dispărut însă pentru că a devenit evident un lucru: libertatea presei este una şi intrarea în jocul propagandistic al unor asasini este cu totul altceva.

Mai nou, unele medii de informare, inclusiv RFI-ul, au decis să nu mai publice fotografiile teroriştilor. Dintr-un motiv simplu: aceşti indivizi radicalizaţi, manipulaţi, cu creierul spălat comit acte barbare şi din dorinţa de a avea un fel de "glorie mediatică" postumă. Ori, este normal ca lumea occidentală şi cea democratică, pe care jihadiştii o consideră duşmanul lor numărul unu, să nu contribuie la crearea unei "faime mediatice" a asasinilor.

Unele medii de informare, precum Europe 1, au decis chiar să meargă mai departe şi să nu dea nici numele teroriştilor. Numirea lor doar cu iniţiale este suficient, spun deci unii redactori-şefi, ceea ce rămîne în continuare un subiect de dezbatere.

Unde sunt limitele decenţei în tratarea unui subiect?

Din păcate, mediile de informare funcţionează des într-un regim de presiune, de competiţie, chiar de apetit pentru spectacol. Deseori pe ecranele televizoarelor apar avertismente de genul "luare de ostatici în curs", iar unii jurnalişti fac tot posibilul pentru a fi primii la locul dramei, eventual de a-i intervieva primii pe cei implicaţi în eveniment. Limitele decenţei şi ale respectului faţă de victime sunt uneori încălcate grav, cum a fost cazul la Nisa cînd un reporter a intervievat o persoană alături de un membru al familiei sale care zăcea mort alături… Toată această “grabă” ţine de un resort morbid, de un fel de dictatură a emoţiei care întunecă judecata. De unde actualele interogaţii legitime ale presei franceze în privinţa tratamentului mediatic, mai ales într-o ţară în care este declarată starea de urgenţă.  

Personal mi se par de multă vreme indecente unele reportaje realizate despre diverşi terororişti şi demenţi, reportaje în care sunt date extrem de multe amănunte "normale" legate de trecutul lor. Iată ce spunea, cuvinte reluate de cotidianul Le Monde, directorul postului de televiziune BFM: "Vrem să evităm ca teroriştii să apară la acelaşi nivel cu victimele". Canalul BFM a renunţat, de exemplu, să publice fotografia unuia dintre asasinii preotului din Normandia pentru că i s-a părut efectiv indecentă mediatizarea unei imagini de tînăr simpatic şi surîzător care… tocmai a tăiat gîtul unui preot.

Cînd este privilegiată emoţia media este sancţionată judecata

“Mediile de informare sunt oxigenul terorismului". Această declaraţie care ar putea să intrige a fost făcută de judecătorul anti-terorist David Benichou pe postul de radio France Inter. Afirmaţia sa trebuie luată mai degrabă ca un avertisment. Pentru că unii experţi mai au un reproş de făcut presei, radioului şi televiziunii. Ei spun: "Prin tratarea extensivă a atentatelor şi a emoţiei suscitată de aceste acte de barbarie presa favorizează difuzarea unui sentiment de teroare."

Dezbaterea rămîne în orice caz deschisă, pentru că există şi îndoieli în legătură cu strategiile expuse mai sus. Pînă unde va trebui să ne auto-cenzurăm?, se întreabă în mod justificat unii jurnalişti. Care observă că jihadismul proliferează şi atrage simpatizanţi şi în ţări în care mediile de informare sunt strict controlate.

După cum afirmă responsabilii francezi, războiul împotriva terorismului va fi lung. După cum spun majoritatea comentatorilor avizaţi, jihadismul nu va putea fi înfrînt fără o ofensivă şi pe frontul ideologic, fără o victorie clară pe tărîmul ideilor. Ori, în această bătălie presa a fost deseori timorată şi prudentă. Iar multe medii de informare preferă să publice anchete detaliate despre parcursul unor jihadişti decît, de exemplu, să realizeze reportaje în cartierele unde sunt concentrate comunităţile musulmane şi unde salafismul proliferează stupefiant de repede.

Există acest paradox în Franţa: publicului i se oferă mult mai multe detalii şi informaţii despre ceea ce se întîmplă în Siria sau în Libia decît în cartierele majoritar musulmane din nordul Parisului sau de la Nisa.