Dezbatere pe tema islamismului: “Trebuie să ne temem nu de şocul culturilor ci de cel al inculturilor”

Cînd poeţii, filozofii şi scriitorii se exprimă se întîmplă întotdeauna ceva benefic pentru reflecţie, ei fiind mai puţin timoraţi decît oamenii politici, altfel spus mai puţin închistaţi de gîndirea politică corectă şi mai provocatori. Iată de exemplu ce spune filozoful Alain Finkielkraut: cînd a avut loc atentatul împotriva publicaţiei umoristice Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie anul trecut, milioane de oameni au reacţionat adoptînd formula “Je suis Charlie” (sunt Charlie). Acum ar trebui ca toată lumea, inclusiv musulmanii din Franţa să protesteze împotriva noului act de barbarie spunînd “Nous sommes tous des catholiques français” (toţi suntem catolici francezi).

Dincolo de această incitare în direcţia comunităţii musulmane de a se disocia de cei care vor să o îndoctrineze, filozoful francez mai vine cu un mesaj adresat francezilor. În nici un caz, spune el, nu trebuie să cădem în capcana islamiştilor. Ceea ce vor ei este ca, în urma acestor acte barbare, să-i incite pe francezi să comită şi ei agresiuni şi atacuri împotriva moscheielor, împotriva magazinelor cu produse halal, împotriva femeilor purtînd voalul islamic. Scopul islamiştilor radicali este tocmai acesta, de a-i rupe pe musulmanii din Europa, de a se disocia de societatea “globală” europeană. Alain Finkielkraut consideră însă că şi musulmanii din Franţa trebuie să-şi exprime reprobarea faţă de ideologia extremistă.

Poetul sirian Adonis, autorul unei cărţi intitulată “Violenţa şi islamul” îi invită pe responsabilii politici să nu-şi “mai vîndă sufletul pentru petrol”. Altfel spus să deschidă ochii şi să vadă de unde vin banii, extrem de mulţi, care finanţează fundamentalismul şi predarea trunchiată a Coranului. Părerea poetului este că Franţa trebuie în continuare să autorizeze deschiderea de moschei, dar că acestea trebuie să fie exclusiv locuri de rugăciune şi nu centre culturale. Și mai ales, spune Adonis, salafiştii trebuie alungaţi din aceste moschei.

Filozoful Pascal Bruckner denunţă o anumită tendinţă a unor intelectuali de stînga de a spune “noi, occidentalii, suntem vinovaţi de ceea ce ni se întîmplă pentru că am fost megalomani, am vrut că dominăm lumea şi să-i impunem viziunea noastră a valorilor universale". Acest defetism, spune Pascal Bruckner, devine o formă de colaboraţionism cu islamul radical.

Un prelat irakian al bisericii catolice caldeene, arhiepiscop de Kirkuk, monseniorul Youssif Thomas Mirkis, consideră că lumea trebuie să lupte împotriva Organizaţiei statul islamic la fel cum ar lupta împotriva nazismului. El scrie şi această frumoasă frază: “ceea ce se întîmplă astăzi nu este un şoc de civilizaţii, de culturi, ci un şoc de inculturi”. Și el consideră că educaţia şi cultura sunt bunul cel mai preţios al lumii civilizate, şi că victoria împotriba obscurantismului trece prin promovarea educaţiei şi a culturii.

Tereq Oubrou, scriitor şi imam la Bordeaux, este de părere că imamii din Franţa trebuie să se angajeze într-o "teologie preventivă". Teroriştii, mai arată el, se hrănesc dintr-o materie teologică perimată. Iar în privinţa crimelor comise de terorişti, Tareq Oubrou consideră că nu trebuie să li se ceară oamenilor să se exprime în calitate de musulmani, ci de cetăţeni. Imamul de la Bordeaux mai declară că el însuşi a fost ameninţat cu moartea, în trei rînduri, de către jihadişti, şi că nu este exclus ca după asasinarea unui preot catolic într-o bună zi să fie asasinaţi în Franţa şi imami care nu împărtăşesc ideologia islamului radical.

Filozoful Michel Onfray, om de stînga, îşi arată indignarea atît faţă de repetarea actelor de barbarie, cît şi faţă de un anumit ritual al politicienilor. După fiecare crimă aceiaşi lideri spun aceleaşi fraze invitînd la “unitate” şi la rezistenţă. Dar, spune Michel Onfray, toate aceste slogane nu mai impresionează pe nimeni. Citez: "Astăzi mesajul lui François Hollande este să rămînem uniţi, cu subînţelesul uniţi în jurul meu." Michel Onfray este foarte critic faţă de politica actualului executiv şi faţă de politica Franţei în lumea arabă în general.

El îşi expune din nou o teorie, discutabilă după părerea mea, potrivit căreia Franţa s-ar afla, alături de americani, din 1991 încoace (cu excepţia perioadei cînd a fost preşedinte Jacques Chirac) într-un război împotriva musulmanilor. Filozoful francez mai afirmă că acest război s-a soldat deja cu 4 milioane de morţi în lumea musulmană, şi că în mare parte în această logică geostrategică trebuie căutată cauza atentatelor din Franţa şi din Europa.