
Special Paris
Confidenţele lui François Hollande înainte de vacanţă
hollande.jpg

In mod normal, discuţiile purtate la o astfel de cină sunt în « off » cum se spune în limbaj jurnalistic, adică trebuie să rămână confidenţiale şi nu să fie făcute publice. Multe publicaţii – Paris Match, Le Parisien, Libération şi chiar şi agenţia France Presse – nu au respectat însă această tradiţie a « off-ului » şi au relatat cam tot ce s-a spus. RFI în limba franceză – şi deci şi noi, în limba română – a decis să preia aceste presupuse « confidenţe prezidenţiale ». Ce s-a spus deci la cina lui Hollande cu presa prezidenţială ?
François Hollande a evocat mai întâi recentele atentate teroriste. Preşedintele Franţei refuză să se lase însă antrenat într-o supralicitare cu dreapta pe teme de securitate. « Trebuie să facem în aşa fel încât democraţia să fie răspunsul », afirmă Hollande care se vrea deci un soi de garant al statului de drept. « Nu putem băga în puşcărie 10 mii de oameni », adică pe toţi cei bănuiţi că s-au islamizat dar nu au făcut încă nimic contrar legii. O aluzie la propunerea lui Nicolas Sarkozy care el ar vrea să-i încarcereze pe aceştia.
« Nu sunt candidat, nu încă, sau niciodată... »
Preşedintele Franţei a profitat de prezenţa jurnaliştilor pentru a-şi contrazice premierul. Zilele trecute, Manuel Valls evoca ideea unei finanţări publice a cultului musulman. Pentru şeful statului, nici vorbă de aşa ceva. « Statul nu poate finanţa vreun cult » reaminteşte Hollande, confirmând astfel faptul că nu va repune în cauză legea din 1905 privind separarea bisericii de stat.
Cu 9 luni înaintea viitoarelor prezidenţiale, François Hollande a fost întrebat ce intenţii are, se prezintă sau nu pentru un nou mandat. Răspunsul lui a fost scurt şi ambiguu : « Nu sunt candidat, nu încă, sau niciodată... » In opinia lui, campania din 2017 se va axa pe chestiunea democraţiei şi nu doar pe problema şomajului.
« Excesele lui Donald Trump provoacă un sentiment de greaţă »
Chiar dacă nu este încă candidat declarat, preşedintele a profitat de ocazie ca să-şi critice adversarii politici de dreapta. Tintele sale preferate au fost Alain Juppé şi Nicolas Sarkozy. Acesta din urmă este acuzat că « merge prea repede şi prea departe » în chestiunile legate de securitate.
In fine, despre candidatul republicanilor americani la preşedinţia SUA, Donald Trump, Hollande a declarat că excesele acestuia « provoacă un sentiment de greaţă ». Liderul de la Paris pune însă în gardă : « In cazul în care americanii îl aleg pe Trump, acest lucru va avea consecinţe peste tot pentru că alegerile americane sunt nişte alegeri mondiale ».