
Special Paris
Suspect în atacul de la Charlie Hebdo, încarcerat în Bulgaria
default.png

Sora lui Murad Hamyd era măritată cu Chérif Kouachi, unul dintre autorii atacului din 7 ianuarie 2015 contra sediului Charlie Hebdo. Hamyd e bănuit că ar fi fost un complice al celor doi fraţi care au masacrat redacţia publicaţiei satirice. Dealtfel, în seara de după atacul de la Paris el a fost îndelung audiat de anchetatori. Aceştia au fost însă nevoiţi să-l elibereze pe suspect neavând vreo dovadă contra sa. Murad Hamyd, pe vremea aceea încă elev în ultimul an, avea un alibi solid: era la cursuri la şcoală în momentul atacului. In plus, tânărul fusese pe atunci sprijinit masiv de colegii săi de clasă.
Acum aflăm însă că el fusese fişat S - adică bănuit de radicalizare islamică - imediat după atentatul de la Charlie Hebdo. Tot din paginile ziarului Le Journal du Dimanche aflăm că pe 28 iulie Hamyd a fost oprit de vameşii turci pe când încerca să treacă frontiera bulgaro-turcă după ce traversase singur, cu trenul, Europa de est prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Actualemente el este încarcerat de bulgari în aşteptarea unei probabile expulzări spre Franţa. Tară care a deschis încă de pe 29 iulie o anchetă judiciară în vederea obţinerii unui mandat de arestare european contra suspectului.