Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Doi ani închisoare pentru consultarea site-urilor teroriste

site_tero.jpeg

Un francez care consulta în mod regulat situri teroriste a fost condamnat la doi ani închisoare
Un francez care consulta în mod regulat situri teroriste a fost condamnat la doi ani închisoare
Sursa imaginii: 
metronews.fr

Consultarea site-urilor care fac apologia terorismului este pedepsită de lege doar de câteva luni în Franţa. Săptămâna aceasta, un francez de 31 de ani originar din oraşul Chartres a fost condamnat la doi ani închisoare după ce a consultat, de o manieră insistentă, site-uri internet care-i incită pe utilizatori să comită acte teroriste. O premieră de când s-a creat noul delict.

Noul delict care prevede condamnarea celor care consultă situri teroriste e prevăzut de legea antiteroristă adoptată pe 3 iunie. Pe acest text se bazează prima condamnare. E vorba de un tânăr de 31 de ani, interpelat joia trecută, iniţial pentru alte fapte. După ce îl arestează preventiv timp de 48 de ore pe suspect, anchetatorii au răgaz să-i controleze calculatorul şi telefonul mobil. In urma celor descoperite, justiţia decide să deschidă o nouă procedură judiciară în regim de urgenţă. O grabă explicată prin faptul că tânărul consulta în mod regulat situri teroriste, « în particular cele care arată decapitări şi cele care propun arme de vânzare » precizează anchetatorii citaţi de presa franceză. Anchetatori care mai spun că « nu au găsit elemente care să dea de gândit că omul avea vreun proiect de atentat clar definit ». In lipsă de alte acuzaţii, justiţia se va baza deci pe noul delict prevăzut de reforma penală.

Consultarea cu insistenţă a siturilor teroriste e pedepsită cu 30 de mii de euro amendă şi maximum doi ani închisoare. Tribunalul a dorit să facă un exemplu din acest prim caz condamnându-l pe tânăr la pedeapsa maximă. Denumitul Yannick se convertise la islam la sfârşitul anilor 2000, devenise un mic delincvent dar niciodată nu fusese condamnat pentru vreo faptă legată de jihadism. Dealtfel serviciile de informaţii nici măcar nu întocmiseră pentru el o aşa-zisă fişă S, destinată celor care se radicalizează.

 
Doi ani închisoare pentru consultarea siturilor teroriste