Ion Mihăileanu: admirabile portrete de actori români într-o carte-omagiu

"Graţie lui Ion Mihăileanu, magnificii actori ai teatrului românesc rămîn pentru totdeauna în lumina reflectoarelor. Citind aceste portrete de artişti am avut dorinţa de a-i cunoaşte pe fiecare dintre ei.” Aceste frumoase cuvinte apar pe coperta a patra a cărţii şi aparţin unei celebrităţi literare franceze, Yasmina Reza, dramaturg de succes dar şi romancieră. Ea îmi răspunde de fapt la întrebarea pe care mi-am pus-o şi eu deschizînd, răsfoind şi apoi citind cartea lui Ion Mihăileanu: ce poate înţelege un străin dintr-o colecţie de miniaturi portretistice admirabil scrise dar fără ca respectivul cititor să-i fi văzut pe aceşti actori strălucind efectiv în filme sau pe scenă? Ori, tocmai aici este pariul cîştigat al “protretistului”: el reuşeşte să transmită o emoţie literară în paralel cu multe informaţii despre teatrul românesc din secolul trecut.

Ion Mihăileanu, care împlineşte anul acesta frumoasa vîrstă de 95 de ani, pe numele său adevărat Mordehai Buchman, a traversat în România o întreagă epocă înainte de a se instala în 1985 în Franţa, alături de fiii săi, Dan şi Radu Mihaileanu (al doilea fiind regizorul care în ultimii ani s-a afirmat cu filme de mare succes precum “Concertul” sau “Trenul vieţii”). Gustul pentru teatru, actorie şi arta spectacolului exista însă şi în familia în care s-a născut Ion Mihăileanu. De altfel el povesteşte într-o scurtă notă cum tatăl său prefera să scrie scheciuri şi să le joace decît să se ocupe serios de mica sa intreprinderea de comercializare a lemnului de la Podul-Iloaiei, care pînă la urmă a dat faliment.

Un pasionat de literatură, de teatru şi de jurnalism a fost şi Ion Mihăileanu, printre altele şi un bun cunoscător al culturii franceze. El a semnat cîteva traduceri importante în româneşte din André Marlaux, François Mauriac, Alexandre Dumas şi Jules Verne… Debutul său ca publicist s-a produs în 1943, într-o Românie în care a fost obligat să-şi schimbe numele evreiesc pentru a putea supreveţui unor momente istorice sumbre. Mai tîrziu Ion Mihăileanu şi-a început o carieră universitară, a fost redactor şef adjunct la revista Contemporanul şi a scris scenarii de film, printre care "Duminică la ora şase", realizat de Lucian Pintilie.

Să revin însă la cele peste 50 de portrete de mari actori pe care le propune Ion Mihăileanu publicului francez şi francofon: personal am impesia că nimeni nu lipseşte din panoplia teatrului românesc din acei ani şi că de fapt a fost o lungă perioadă cînd actorii români nu erau mulţi dar toţi erau geniali şi fiecare avea o stea unică. S-ar putea ca mie această carte să-mi vorbească mai mult decît altora pentru că toate personalităţile captate de portretistul Ion Mihăileanu îmi sunt cunoscute, chiar extrem de familiare. Mai multe generaţii, în România, au trăit, s-au format, au zîmbit, au respirat oxigen cultural şi au simţit că viaţa merită trăită datorită unor artişti precum Radu Beligan, Emil Botta, Clody Bertola, Toma Caragiu, Dina Cocea, Gheorghe Dinică, Stefan Iordache, Amza Pellea, Ion Caramitru, Sanda Toma… Imposibil de enumerat aici lista completă a acestor nume, practic unul şi unul, tot atîtea individualităţi puternice şi tot atîtea stiluri.

Ion Mihăileanu găseşte pentru fiecare dintre ei (şi se vede cît de mult îi admiră şi îi iubeşte) cîte o frază cheie, cîte o definiţie ontologică sau cîte o anecdotă de natură să-i definească imediat). Iată ce spune, de exemplu, despre Toma Caragiu: "Actorul părea să se conformeze cuvintelor spune cîndva de Victor Hugo, potrivit căruia grotescul este cea mai bogată sursă oferită de natură artei". Despre Sanda Toma spune că este “un Păcală al teatrului românesc”. Pe Dem Rădulescu (poreclit “Bibanul”) îl vede, atît în teatru cît şi în film, ca un veritabil vînător de personaje din categoria imbecililor.

 Ca om de teatru, ca spectator avizat cu ochi critic, Ion Mihăileanu se întreabă de fapt, cu fiecare portret de actor pe care-l realizează, care este adevărata faţă a acestor artişti dincolo de măştile (numerose) asumate prin meseria lor. Iar în nota de la începutul cărţii el mai aminteşte şi de “masca istorică” pe care mulţi actori au trebuit să o poarte. Citez din această scurtă prefaţă: "Potrivit unei vorbe celebre tot românul este născut poet. Eu aş adăuga la această zicală că tot românul este născut actor." Ion Mihăileanu mai arată că în timpuri de restrişte românul a fost obligat să "joace teatru, să-şi disimuleze sentimentele şi gîndurile pentru a-şi salva viaţa".

Din toate punctele de vedere cartea lui Ion Mihăileanu (tradusă cu fineţe, fluiditate şi graţie de Dominique Ilea) este o expresie a încrederii în artă dar şi o mărturie, un gest făcut în favoarea memoriei, pentru ca anumite lucruri esenţiale legate de creativitatea românească să nu fie uitate, iar în măsura posibilului comunicate şi unui public străin.