Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza ruso-ucraineană: apeluri la calm

2016-03-23t105608z_357583727_d1aesudplwab_rtrmadp_3_mideast-crisis-syria-russia-germany_0.jpg

Frank-Walter Steinmeier si Serghei Lavrov
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Ministrul german al afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, aflat într-o vizită în Rusia, reaminteşte Moscovei şi Kievului că trebuie să respecte acordurile de la Minsk. Vizita demnitarului german intervine într-un moment cînd între Rusia şi Ucraina au izbucnit noi tensiuni legate de Crimeea.

Seful diplomaţiei germane a lansat un apel la calm şi la respectarea acordurilor de la Minsk, evocînd şi o posibilă întîlnire la nivel înalt, la început de septembrie, între Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa (aşa-numitul "format Normandia", creat special pentru soluţionarea crizei din estul Ucrainei). Frank-Walter Steinmeier a participat, luni 15 august, împreună cu omologul său rus Serghei Lavrov, la o întîlnire cu studenţii de la Universitatea Boris Ielţîn de la Ekaterinburg unde s-a mai exprimat şi în favoarea unei "apropieri între Rusia şi Uniunea Eurpeană".

De partea sa, Serghei Lavrov, consideră că toată lumea trebuie să-şi păstreze sîngele rece. “Pentru moment esenţial este să nu cedăm în faţa emoţiei, să nu acţionăm într-o manieră extremă ci să stabilizăm situaţia cu reţinere", a spus el.

Cei doi au inaugurat o universitate de vară în acest oraş rus din Urali, într-o ambianţă de reflecţie legată de relaţiilor ruso-germane, de normalizarea relaţiilor dintre ruşi şi europeni, dar şi de căutare a soluţiilor pentru numeroase alte crize, printre care cea din Siria. 

Reamintim că tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au crescut brusc după ce Moscova a acuzat Kievul că ar fi organizat operaţiuni de sabotaj şi de destabilizare a Rusiei şi a Crimeii. De partea sa Kievul denunţă vehicularea unor pretexte pentru eventuale noi presiuni militare din partea Moscovei. Primul ministru rus Dmitri Medvedev a avertizat chiar că relaţiile diplomatice cu Ucraina riscă să fie rupte dacă criza se va agrava. Iar Vladimir Putin declară că o nouă întîlnire la vîrf în formatul Normandia nu ar avea nici un sens, "în condiţiile actuale".

Greu de spus cît cîntăreşte iniţiativa Berlinului în calmarea noilor tensiuni ruso-ucrainene, dar şeful diplomaţiei germane are meritul de a întreţine dialogul cu ruşii şi de a căuta soluţii nuanţate la probleme complexe. Intr-un recent interviu el afirma de altfel că "răspunsurile simple sunt extrem de periculoase" într-un contex de crize şi de lume care a "deraiat".