Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: şomaj în scădere

000_par7959565_0.jpg

Somajul: un flagel social
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa cifrele privind şomajul sunt bune pentru al doilea trimestru al anului. Pentru prima dată din 2012 încoace şomajului scade sub plafonul simbolic de 10 la sută. Aceste cifre care tocmai au fost publicate de Institutul naţional de statistică ar putea avea un impact asupra prezidenţialelor de anul viitor, notează Agenţia France Presse.

Simbolurile sunt importante în perioadă electorală, chiar dacă scăderea numărului de şomeri nu este de loc spectaculoasă. In prezent se află la şomaj 9,6 la sută din populaţia activă în Franţa continentală şi 9,9 la sută din populaţia activă în teritoriile franceze de peste mări. Mai precis, Hexagonul numără peste două milioane şapte sute şaizeci de mii de şomeri. Premierul Manuel Valls a salutat pe Twitter vestea cea bună subliniind că guvernul rămîne total mobilizat pentru a pereniza această dinamică.

Experţii arată că situţia economică a Franţei rămîne fragilă, creşterea fiind zero pe al doilea trimestru. Rămîne deci de văzut dacă economia franceza va reuşi să se înscrie într-o dinamică de creştere durabilă, singura condiţie care ar putea favoriza candidatura lui François Hollande la prezidenţialele de anul viitor.

El este extrem de contestat însă în rîndurile propriei sale familii politice, şi mulţi lideri socialişti consideră că bilanţul lui François Hollande nu este compatibil cu o nouă candidatură a acestuia la prezidenţiale. De fapt, în culisele familiei socialiste, au loc mari manevre pentru pregătirea unui contra-candidat credibil, iar unul dintre ei este fostul ministru al economiei Arnaud Montebourg. El urmează să se decidă peste cîteva zile dacă se aruncă în lupta pentru prezidenţiale în calitate de candidat independent sau dacă va intra în competiţia primarelor organizate de Partidul socialist.

Frămîntările sunt atît de mari în sînul familiei socialiste încît partidul şi-a anulat anul acesta tradiţionala universitate de vară, care trebuia să se ţină între 26 şi 28 august la Nantes. Un seminar socialist este însă organizat pe 28 august la Paris şi în jur de 300 de cadre ale partidului sunt invitate să pregătească ceea ce francezii numesc “la rentrée politique”, reluarea activităţii politice după vacanţe.