Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primul război mondial şi „potopul” său de cuvinte

2014-11-05t160315z_1304260014_pm1eab517gy01_rtrmadp_3_ww1-century-france-memorial_0.jpg

Pe acest memorial din Franta, un "inel al memoriei", sunt gravate numele a 550 000 de combatanti cazuti în lupte
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Abordăm astăzi subiectul legat de primul război mondial dintr-un unghi mai special, legat de... cuvinte. Pe lîngă dezlănţuirea de violenţă, de forţe militare şi de mijloace tehnice, de obuze si de gloanţe, primul razboi mondial a fost şi o...  "dezlănţuire" de cuvinte. Pentru prima data în istorie s-au aflat faţă în faţă, în tranşee, pe cîmpul de lupta, milioane de oameni alfabetizaţi, şcolarizaţi, chiar educaţi, care ştiau să scrie şi să citească. Ei au scris de altfel milioane de scrisori despre ceea ce îndurau, ceea ce reprezintă astazi o mărturie extraordinară. Razboiul a mai suscitat o mare febrilitate literară, şi s-au scris povestiri şi romane chiar din primul an al razboiului. Acest aspect, al "exploziei" de cuvinte, îl vom detalia în magazinul următor semnat de Matei Vişniec.

Din multe puncte de vedere primul război mondial a fost unul al "recordurilor", negative bineînţeles. Ca număr de oameni mobilizaţi, ca număr de victime, ca expresie a intrării în era războaielor industriale, acest conflict s-a dovedit a fi unul cu totul nou, suprinzător, care i-a năucit pe contemporani şi îi stupefiază chiar şi azi pe istorici. Pentru prima dată în istoria umanităţii şi cuvintele au avut de jucat un rol inedit, proliferînd sub toate formele: scrisori, afişe, sloganuri, rapoarte, articole, pamflete, poeme, romane, consideraţii pseudoştiinţifice, diatribe de tot felul…

Pentru marea majoritate a soldaţilor mobilizaţi războiul de poziţie a însemnat lungi momente de aşteptare între două atacuri. Ori, în acele momente de aşteptare ocupaţia cea mai tonică a soldaţilor de toate naţionalităţile a fost aceea de a le scrie scrisori celor rămaşi acasă.

Cotidianul Le Monde a publicat toamna aceasta un supliment special despre "textele" Marelui Război şi arată că soldaţii germani au schimbat cu familiile lor în jur de 28 de miliarde de scrisori, iar soldaţii francezi între 6 şi 10 miliarde de scrisori. Pentru prima dată în istorie marea majoritate a soldaţilor mobilizaţi erau şi oameni trecuţi prin şcoală. Incă din 1880 atît în Franţa cît şi în Germania (ca să ne limităm doar la aceste două ţări) şcoala primară a devenit obligatorie, ceea ce face că viitorii beligeranţi, între 1914 şi 1918, au fost capabili să-şi redacteze impresiile.

Cum în ambele ţări autorităţile şi-au dat seama de importanţa schimburilor de scrisori dintre soldaţi şi familiile lor, sistemul poştal a funcţionat perfect permiţînd transmiterea veştilor (în paranteză fie spus a funcţionat şi sistemul de cenzurare a acestor scrisori).

Scriind despre acest aspect al războiului, istoricul Michel Lefebvre recurge la un titlu inspirat: "Furtună de oţel, potop de cuvinte". "Furtună de oţel" s-a intitulat de fapt romanul scris de germanul Ernst Jünger despre ororile primului război mondial, carte publicată în 1920 şi care a avut un enorm succes. Dar chiar şi înainte de terminarea războiului au apărut mai multe romane impresionante despre această veritabilă tentativă de sinucidere a Occidentului care a fost primul război mondial. In Franţa, Henri Barbusse a publicat romanul "Focul" în 1916, obţinînd pentru el chiar premiul Goncourt, într-un moment cînd nimeni nu ştia cum urma să se sfîrşească "marele măcel".

Istoricii constată deci că nici un alt conflict din istoria umanităţii nu a generat o masă mai mare de texte, de urme scrise, unele dintre ele reflectîndu-se chiar în mişcările de avangardă. Dadaismul, născut la Zürich în februarie 1916 nu-şi justifică violenţa programatică decît ca reacţie la ororile războiului.

In suplimentul dedicat de cotidianul Le Monde acestui aspect (textual) al războiului, istoricul Nicolas Beaupré analizează şi "marea logoree" de cuvinte care a precedat războiul. Pînă cînd să vorbească tunurile şi puştile au vorbit cu vehemenţă şefii de stat, generalii, diplomaţii, jurnaliştii, oamenii politici, intelectualii, fiecare considerînd că răul este în faţa sa, în tabăra opusă. Milioane de cuvinte au fost scrise atunci, sub forma unor încercări abile de a demonstra că "provocatorul", "vinovatul", "monstrul" era celălalt.

In delirul lor verbal, unii protagonişti ai conflictului au semnat şi texte de o absurditate stupefiantă, precum savantul francez Edgar Bérillon. El a încercat, din motive legate de propagandă, să demonstreze ştiinţific că toţi soldaţii germani precum şi germanii în general degajă un miros dezgustător, de excremente, o "dovadă", din punctul său de vedere, că "rasa germană era inferioară". Intr-unul din articolele sale Edgar Bérillon afirma că pînă şi aviatorii francezi, trecînd pe deasupra liniilor germane, chiar la mare înălţime, resimţeau acel miros dezagreabil.

Nu e de mirare însă că absurditatea acelui conflict a provocat apariţia unor astfel de texte absurde.

2368