Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Este civilizaţia occidentală una "sinucigaşă"?

dv604035_0.jpg

Apus de soare pe Insula Pastelui
Image source: 
credit foto: rfi.fr

"Misterele civilizaţiilor dispărute", se intitulează un supliment editat vara aceasta de revista L’Espress, o încercare de a pune în ecuaţie civilizaţia occidentală cu cele dispărute din motive extrem de diferite în ultimile patru sau cinci mii de ani. Numeroşi istorici şi specialişti au colaborat la realizarea acestui interesant dosar care pune în lumină o concluzie clară: civilizaţia occidentală şi-a creat singură condiţiile unei eventuale prăbuşiri.

Fiecare civilizaţie, în momentul ei de apogeu, s-a crezut indestructibilă şi în centrul lumii. A fost cazul cu sumerienii, cu babilonienii, cu grecii, cu Imperiul Roman, cu civilizaţia Maya…

Chiar şi pe Insula Paştelui băştinaşii se considerau ca avînd o poziţie geografică specială, mai precis îşi considerau insula ca fiind buricul pămîntului. Ceea ce nu i-a făcut mai înţelepţi întrucît, după cum reiese din cercetările efectuate la faţa locului, insularii au încetat să mai construiască statui după ce şi-au sacrificat şi ultimul arbore de pe insulă. Iar apoi în două sute de ani a dispărut şi memoria civilizaţiei lor pentru că transmiterea informaţiilor din “tată în fiu” (cum se spune de obicei) s-a întrerupt pe parcurs.

Istoricii de astăzi au însă alte modele de “prăbuşiri” care le dau de gîndit. De exemplu prăbuşirea totală, în doar cîteva decenii, în spaţiul Mediteranei, a civilizaţiei pe care, în anul 1100 înaintea erei noastre, a reprezentat-o epoca bronzului. Un misterios "popor al mărilor" a invadat atunci spaţiul în care civilizaţia bronzului părea înfloritoare, iar acest scenariu, spune arheologul şi universitarul american Eric H. Cline, s-ar putea repeta.

Eric H. Cline este de altfel autorul unei cărţi pe acest subiect, în care analizează toată galaxia de cauze susceptibile să ducă la prăbuşirea unei civilizaţii: invazii, războaie, foamete, secetă, cutremure, schimbări climaterice, acces dificil la materii prime, insecuritate care afectează comerţul, şi aşa mai departe.

Cele mai multe analogii se fac însă astăzi cu căderea, în 476 era noastră, a Imperiului Roman, ceea ce a reprezentant de fapt şi apariţia unei noi lumi.

Eseistul francez Jacques Attali consideră, în contextul acestui dosar, că în prezent civilizaţia occidentală este mai degrabă în situaţia de a se sinucide prin inconştienţă decît de a fi în pericol din cauza vreunei invazii sau din cauza vreunui război. După ce s-a extins într-un fel sau altul pe întreaga planetă, civilizaţia occidentală a intrat acum într-un fel de exces de individualism şi de narcisim, spune Jacques Attali. Nimeni nu se mai gîndeşte nici la cei din jur şi nici la generaţiile viitoare. Consumul a devenit un scop în sine, iar umanitatea se îndreaptă spre prăpastie cu ochii închişi, refuzînd să vadă dovezile clare că planeta suferă şi se degradează în ritm galopant din cauza acestui mod de viaţă "globalizat".

Un alt specialist, de la Universitatea Harvard, Naomi Oreskes, autoarea unei cărţi intitulată “Prăbuşirea civilizaţiei occidentale” consideră că totul va lua sfîrşit cam prin 2093. Ea a luat în calcul ritmul în care omul poluează planeta, ritmul în care utilizează resursele şi provoacă enorme dezechilibre între regiuni şi comunităţi, ciclicitatea crizelor şi agravarea conflictelor, tentaţiile autoritariste, populiste şi de repliere în sine…

Universitara îl mai citează în articolul său pe scriitorul Oscar Wilde care spunea "numai idioţii învaţă din propriile greşeli, un înţelept învaţă din erorile altora". Iată deci un bun motiv pentru toată lumea să aprofundeze cauzele care au dus la prăbuşirea tuturor civilizaţiilor de pînă acum. In speranţa că a noastră, numită occidentală, mai are timp să descopere calea raţiunii.