Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Dreapta franceză şi fantomele ei"-analiză Le Monde

primaire.jpg

Cei 7 candidati la primarele dreptei nu vor avea fiecare decât 15 minute la dispozitie ca sà se exprime în cursul dezbaterii de pe TF1
Cei 7 candidati la primarele dreptei nu vor avea fiecare decât 15 minute la dispozitie ca sà se exprime în cursul dezbaterii de pe TF1
Image source: 
latribune.fr

Astăzi seară are loc prima dezbatere televizată - pe canalul TF1 - a celor 7 candidaţi la alegerile primare ale partidului conservator francez (Les Républicains, LR). Desemnarea celui care-i va reprezenta anul viitor, în luna mai, la prezidenţiale va avea loc în urma celor două tururi de scrutin programate la sfârşitul lui noiembrie. E vorba deci de un adevărat test de credibilitate pentru fiecare dintre pretendenţi. Într-o lungă şi pasionantă analiză intitulată "Dreapta franceză şi fantomele ei", ziarul Le Monde constată că şi după 5 ani petrecuţi în opoziţie, toţi cei 7 pretendenţi la învestitura supremă "sunt în pană de idei, nu au un mare plan de viitor pentru Franţa. Ca şi cum ar fi rămas prizonieri ai demonilor lor".

"Sapte candidaţi la primare - şase bărbaţi şi o femeie - Nicolas Sarkozy, Alain Juppé, François Fillon, Nathalie Kosciusko-Morizet, Bruno Le Maire, Jean-François Copé şi Jean-Frédéric Poisson - cinci ani de opoziţie şi totuşi, niciun proiect pentru Franţa". Constatarea făcută de Le Monde e tristă. "Nici măcar cele o mie de pagini ale programului prezentat de Le Maire şi nici multitudinea de cărţi publicate nu oferă vreo mare viziune. E vorba doar de cataloage de măsuri şi de cortegii de provocări" scrie Arnaud Leparmentier în paginile cotidianului de seară.

Patru fantome : Jacques Chirac, Charles de Gaulle, Dumnezeu şi Algeria

Vina pentru acest vid poate fi dată pe primare, pe sistem, pe războiul fratricid care a blocat orice analiză a înfrângerii din 2012, pe cvasi-certitudinea că învingătorul acestor primare se va întâlni anul viitor în finala prezidenţialelor cu extremista de dreapta Marine Le Pen; toate aceste "scuze" i-au făcut pe responsabilii dreptei să evite o adevărată dezbatere de idei cu stânga. In plus, cauzele acestei "paraliziii" sunt probabil şi mai profunde. Dreapta este blocată, prizonieră a demonilor pe care nu reuşeşte să-I exorcizeze. "Patru fantome planează deasupra acestei drepte franceze", scrie Le Monde: Jacques Chirac, Charles de Gaulle, Dumnezeu şi Algeria.

Apropos de Jacques Chirac, Le Monde reaminteşte că acesta fusese ales prima dată pe baza unei promisiuni pe care apoi nu a ţinut-o - aceea a reducerii "fracturii sociale". A doua oară a câştigat în faţa lui Le Pen şi tot nu a profitat ca să reformeze Franţa. "Chirac este dreapta adormită" spune un eseist francez citat de Le Monde. Ziar care notează apoi că în timpul mandatele lui Chirac, "dreapta nu s-a convertit la ortodoxia bugetară aşa cum o cer regulile monedei unice euro; nu s-a convertit la liberalismul economic şi nu şi-a abandonat intervenţionismul statal". Pe scurt, dreapta este fundamentalmente ne-liberală în Franţa. In plus, această dreaptă nu a tras deloc învăţămintele de pe urma crizei din 2008 iar acum "lasă deoparte a treia revoluţie industrială, cea digitală" deplânge Luc Fery, filosof şi fost ministru.

A doua fantomă care-i bântuie deci pe conservatorii francezi, e spectrul lui de Gaulle. Ca să-şi impună reformele, toţi candidaţii de dreapta scot la faţadă panoplia micului gaulist: reformele primelor o sută de zile, ordonanţe de urgenţă, referendum, şamd. Sarkozy spre exemplu se foloseşte de fondatorul celei de-a 5-a Republici pentru a-şi justifica autoritarismul. Juppé e mai degrabă pe linia gaulismului "optimist" de începuturi, de Gaulle-ul european şi ordoliberal. François Fillon, chiar dacă se vrea neo-liberal, încarnează faţa crepusculară a gaullismului: e pesimist, antiamerican, sedus de Rusia lui Putin şi gata să apere cauza catolicilor.

Fantoma catolicismului şi războiul din Algeria

A treia fantomă a dreptei: Dumnezeu, sau mai exact, catolicismul. Noutatea mandatului lui François Hollande a fost apariţia mişcării "Manif pour tous" opusă vehement mariajului gay. "Catolicii ridică din nou capul" afirmă ex-premierul conservator Jean-Pierre Raffarin. De Gaulle, cu toate că era catolic practicant, nu participa la slujbe oficiale. Jacques Chirac a refuzat categoric să se înscrie în Constituţia europeană noţiunea de "rădăcini creştine" ale europenilor. Nicolas Sarkozy însă a eliberat cuvântul în 2007 şi prin discursul său de la Roma. Astăzi, doar Fillon e pe faţă apropiat bisericii şi singurul care ar vrea să repună în cauză filiaţia în mariajul gay. Trebuie precizat că în fapt, catolicii francezi nu se mobilizează cu adevărat decât pe două subiecte: şcoala şi familia. "Nu suntem în SUA unde politcienii se angajează pentru credinţa lor. Aici în Franţa e vorba mai degrabă de o revendicare identitară decât de una religioasă" spune un analist citat de Monde.

Fantoma catolică o ascunde însă pe alta, pe cea identitară care are şi un nume: Algeria. In jurul acesteia se leagă colonizarea, identitatea, islamul şi imigraţia, mlaştină în care se pierde azi dreapta franceză. Modelul rămâne aici o mişcare pro-business, ultra-autoritară şi anti-imigranţi, cel mai bine întruchipată de Laurent Wauquiez, fost ministru şi număr doi al partidului conservator. "Revanşardă şi prea puţin republicană, această dreaptă s-a manifestat în timpul războiului din Algeria, în cursul anilor '30 şi de-a lungul întregului secol 19" conchide Le Monde, lunga şi bine documentată analiză despre dreapta franceză actuală.