Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Le Monde: “Donald Trump, un bufon dictatorial”

trump_0.jpg

Donald Trump
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

In Statele Unite are loc în noaptea de miercuri spre joi  ultima dezbatere televizată dintre democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump în contextul prezidenţialelor americane. Republicanii americani se arată însă din ce în ce mai rezervaţi faţă de Donald Trump. El apare în prezent tot mai izolat dar, consideră experţii, va continua să joace pe cartea provocării.

Faptul că un aventurier ca Donald Trump, un "bufon dictatorial" cum îl numeşte cotidianul francez Le Monde, a ajuns în cursa finală a alegerilor prezidenţiale este expresia unei crize a democraţiei americane. Incă o dovadă că banul poate fi mai puternic decît competenţa politică iar spiritul de provocare mai persuasiv decît apelul la raţiune.

Treptat, însă, Donald Trump şi-a semnat singur, prin declaraţiile sale inacceptabile, sentinţa finală a ieşirii din scenă. Sondajele pun clar în lumină avansul doamnei Clinton, sprijinită acum pe faţă chiar şi de medii de informare care de obicei rămîn neutre. Ceea ce nu înseamnă că Hillary Clinton nu rămîne vulnerabilă în anumite privinţe. La această a treia deabatere se va vorbi mult despre parteneriatul trans-Pacific dinstre Statele Unite şi 11 ţări din regiunea Asia-Pacific (dar nu şi China). Candidata democrată la prezidenţiale şi-a modificat, în ultimii patru ani, total opinia faţă de acest acord, pe care întîi l-a considerat benefic pentru americani iar ulterior l-a criticat.

In Franţa mai mulţi comentatori constată că în materie de liber-schimb doamna Clinton are opinii fluctuante. I se mai reproşează, de exemplu, această frază: "In politică trebuie să ai întotdeauna o poziţie publică şi una privată." Sigur, fiecare om politic are dreptul să "evolueze" în privinţa unor analize, mai rămîne de văzut unde se termină "evoluţia" şi unde începe duplicitatea. Acestea fiind zise, pentru o bună parte a planetei faptul că Hillary Clinton are statut de favorită apare ca o veste foarte bună, ca o uşurare.

Regretabil este doar faptul că peisajul politic american a "evoluat" în rău şi că s-a blocat acea maşină a democraţiei care fabrica noi talente şi canditaturi tinere, fascinante ca personalitate, la funcţia supremă.