Acord de liber schimb UE - Canada: mai există "alternativă la neoliberalismul trist?"

Doamna Ségolène Royal consideră în continuare că acordul este bun pentru francezi şi pentru europeni, dar că necesită unele "clarificări". Si aceasta întrucît a fost negociat între 2009 şi 2014, deci înainte de semnarea, în decembrie anul trecut, a acordurilor de la Paris pe tema luptei împotriva schimbărilor climaterice. In consecinţă unele prevederi ale tratatului de liber-schimb dintre europeni şi canadieni ar trebui reformulate pentru a deveni compatibile cu clauzele marelui efort mondial în favoarea prezervării mediului înconjurător şi limitării emisiei de gaze cu efect de seră.

Iată însă alte reacţii în Franţa, cu un ton extrem de pasional, în jurul acestui acord care în mod normal trebuia să treacă neobservat şi care acum declanşează polemici. In cotidianul de stînga Libération editorialistul Laurent Joffrin nu ezită să-l citeze pe împăratul roman Cezar care spunea că dintre toate popoarele Galiei belgienii erau cei mai curajoşi. Ei bine, ne asigură Laurent Joffrin, belgienii merită încă acest elogiu pentru că vor să impună un control democratic asupra libertăţii totale de a face comerţ, sau, mai bine spus, vor să "umanizeze economia de piaţă".

Cotidianul catolic La Croix constată că 3 600 000 de belgieni au spus  NU acolo unde 500 000 000 de europeni au spus DA. Ceea ce nu înseamnă că belgienii minoritari nu au dreptate, subliniază La Croix. Iar faptul că belgienii doresc ca statele europene să fie capabile să reziste împotriva interprinderilor multinaţionale nu este anodin.

Presa regională din Franţa, care are uneori tiraje mai mari decît cea naţională, constată că nu toată lumea crede astăzi în utopia "mondializării fericite", dar mai ales că Europa suferă de un deficit de democraţie. Si aceasta întrucît un acord important pentru viaţa de zi cu zi a europenlor era cît pe ce să fie aprobat fără ca opinia publică în sens larg să ştie ce conţinea respectiva înţelegere. Mai multe sindicate de stînga din Franţa salută şi ele "curajul" belgienilor şi cer renegocierea acordului.

Aceste ecouri franceze se fac auzite pe fond de campanie electorală în vederea prezidenţialelor, într-un moment cînd dreapta este bine plasată pentru a cuceri în mai anul viitor Palatul Elysée. Un universitar elveţian, Bruno Amable, observă însă acest paradox în Franţa: afectiv şi ideologic vorbind, majoritatea electoratului este de stînga, dar el se pregăteşte să voteze programe economice de dreapta. De ce oare? se întreabă Bruno Amable. Pur şi simplu, spune el, întrucît de cîteva decenii propaganda neoliberală i-a ameţit pe oameni care nu mai cred în alte modele economice.

Baza electorală de stînga din Franţa s-a resemnat deci în faţa "realismului economic", altfel spus în faţa unui "neoliberalism trist" considerat imposibil de înlocuit cu altceva. Iar pentru moment nimeni, şi mai ales social-democraţia, nu reuşeşte să convingă că există o alternativă la "neoliberalismul trist".