O sută de ani de la naşterea lui François Mitterrand: omagii şi nostalgii politice

Mulţi comentatori consideră că de la al doilea război mondial încoace Franţa a avut doar doi mari preşedinţi: Charles de Gaulle şi François Mitterrand. Intr-un moment cînd stînga se află într-un mare impas ideologic, total fragmentată şi fără "lider natural", numele lui François Mitterrand răsună cu atît mai puternic, chiar cu o puternică notă de nostalgie.

Omul care a venit la putere în 1981, după o victorie extrem de strînsă împotriva lui Valéry Giscard d’Estaing, a însemnat, la acea oră, o imensă speranţă pentru clasele populare şi pentru toate formaţiunile stîngii reunite în jurul lui. De altfel François Mitterrand rămîne în istorie şi prin capacitatea sa de a uni stînga, ceea ce i-a luat cam 20 de ani, înainte de a cuceri Palatul Elysée. El a reuşit chiar şi performanţa de a-i face pe socialişti să coopereze cu Partidul Comunist Francez care era prin 1970 cel mai stalinist din Europa, dar reprezenta peste 20 la sută din electorat.

François Mitterrand era înzestrat cu o evidentă autoritate naturală, cultiva un sens al misterului şi impresiona printr-o vastă cultură. Ii plăcea să se înconjoare de scriitori şi filozofi, iar unii dintre ei au devenit consilierii săi apropiaţi, precum Jacques Attali. Bun orator, el adopta atitudinea înţeleptului care se adresează naţiunii. Să-l ascultăm vorbind despre democraţie:

“Imposibil să impunem un sistem gata făcut. Nu este de datoria Franţei să dicteze cine ştie ce legi constituţionale care să se impună de la sine celorlalte popoare care au propria lor conştiinţă şi istorie. Democraţia este un principiu universal, dar democraţia are nevoie şi de un stat, democraţia are nevoie şi de dezvoltare economică, iar libertatea se învaţă.”

Sondajele pun în lumină faptul că francezii au păstrat o impresie bună despre primul lor preşedinte socialist. 65 la sută dintre ei consideră că François Mitterrand a fost un bun preşedinte şi că prestigiul Franţei a crescut în perioada cît s-a aflat el la Palatul Elysée. François Mitterrand a avut şi o viziune europeană, a colaborat bine în acei ani cu cancelarul german Helmut Kohl şi a pledat în favoarea introducerii monedei unice europene.

La Paris mai mult edificii sunt legate de numele său: Piramida de la Luvru, Arca de la Défense, noua bibliotecă naţională a Franţei care-i poată numele.

Cel care a dispărut în urmă cu 20 de ani (răpus de un cancer de prostată) continuă să fascineze şi chiar să provoace… surprize. Recent a apărut în Franţa o culegere cu scrisorile de dragoste pe care i le-a adresat timp de peste 30 de ani unei femei cu care a trăit în umbră, Anne Pingeot, şi cu care a avut şi un copil.

Greu de imaginat astăzi ca un preşedinte să reuşească această “performanţă”, şi anume să aibe o soţie oficială şi în acelaşi timp o a doua iubire ascunsă. Dar poate şi din cauza aceasta francezii îl admiră pe François Mitterrad, el a avut acea aură pe care numai regii Franţei o arborau, a puterii şi a misterului.