Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franţa îşi va prelungi starea de urgenţă

etat_durgence.jpg

Starea de urgentà a fost decretatà în Franta imediat dupà atentatele din 13 noiembrie 2015
Starea de urgentà a fost decretatà în Franta imediat dupà atentatele din 13 noiembrie 2015

Guvernul de la Paris va cere Parlamentului o nouă prelungire a stării de urgenţă după luna ianuarie, termenul actual. Anunţul a fost făcut de premierul Manuel Valls. Cum şi-a justificat decizia şeful executivului francez ?

« Franţa trebuie să rămână lucidă în privinţa ameninţărilor cu care e confruntată. Zilnic, săptămânal, sunt dezmembrate reţele jihadiste. Arestăm persoane şi dejucăm în mod regulat atentate. Anul viitor sunt alegeri în Franţa şi suntem de asemenea angajaţi militar în Irak şi Siria » a declarat printre altele premierul Manuel Valls în faţa parlamentarilor.

Reamintim că în timpul stării de urgenţă - regim prevăzut de Constituţie – persoane ale căror activităţi sunt considerate periculoase pentru securitate şi ordinea publică, pot fi consemnate la domiciliu. Deasemenea, în această perioadă se pot efectua percheziţii la domiciliu, atât ziua cât şi noaptea, fără avizul autorităţii judiciare. In fine, în timpul stării de urgenţă, autorităţile pot închide provizoriu anumite săli de spectacole sau de reuniuni şi să interzică circulaţia persoanelor sau a vehiculelor în anumite locuri la anumite ore.

Starea de urgenţă a fost decretată de François Hollande imediat după atentatele de anul trecut din 13 noiembrie pentru o perioadă iniţială de 12 zile. De atunci însă, regimul a mai fost prelungit de 4 ori.

 
Franţa îşi va prelungi starea de urgenţă