Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Libération - „Primare: ajutor, Isus revine!”

In seara aceasta, în Franţa, are loc marea dezbatere televizată dintre François Fillon şi Alain Juppé, cei doi candidaţi care au rămas în cursă în contextul primarelor dreptei. Timp de o oră şi patruzeci de minute cei doi candidaţi cu ambiţii prezidenţiale îşi vor detalia programele, vor răspunde întrebărilor puse de trei jurnalişti, şi probabil că vor avea şi schimburi de replici în încercarea de a cuceri terenul mediatic şi implicit un număr cît mai mare de voturi. Sondajele îl plasează însă pe François Fillon în poziţia de favorit, iar persoana sa suscită acum un interes enorm în Franţa şi chiar în străinătate.

Cine este „adevăratul” François Fillon?

S-ar spune că abia acum francezii îl descoperă pe François Fillon, pe adevăratul François Fillon, deşi el a fost timp de cinci ani prim ministru. La ora aceea, însă, între luna mai 2007 şi luna mai 2012, preşedintele Nicolas Sarkozy a fost prima vioară a concertului politic general, iar premierul François Fillon a rămas oarecum în umbră.

Despre el se ştia mai degrabă că este pasionat de cursele de automobile decît că ar fi un om cu credinţa în Dumnezeu. Victoria sa surprinzătoare şi fără apel la primul tur al primarelor dreptei l-au propulsat acum, mai mult decît pe Alain Juppé, în lumina reflectoareleor, şi aceasta întrucît în mod clar el are toate şansele să devină viitorul preşedinte al Franţei.

Stînga franceză în acest moment constată cu mare consternare că „vectorul religios” s-a amestecat în jocul democratic şi în procesul electoral. De altfel cotidianul Libération lansează un serios semnal de alarmă sub următorul titlu generic: „Primare: ajutor, Isus revine!” Cotidianul de stînga îşi pune multe întrebări, de exemplu dacă nu cumva un lobby catolic este pe care de a-l desemna pe viitorul preşedinte al Franţei şi chiar de a-şi asuma rolul de arbitru politic.

Mediile de informare, care nu au strălucit nici în cazul Brexit-ului şi nici în cazul lui Donald Trump, descoperă acum că în Franţa există un electorat catolic important. Catolicii francezi nu au însă în mod automat sensibilităţi de dreapta, ei pot fi regăsiţi şi în spaţiul centrist şi în zona stîngii.

Rolul electoratului catolic în Franţa

Mai rămîne întrebarea de ce acest electorat a fost atras mai degrabă de persoana, şi de programul, lui François Fillon decît de persoana şi programul lui Alain Juppé? Probabil că ecuaţia este mai complicată şi trebuie să ţinem cont de ofensiva islamului în Franţa. Iar François Fillon apare ca fiind mult mai motivat pentru a bara fenomenul numit islam şi presiunea islamului radical. Unii comentatori, în Franţa, nu au apreciat faptul că Alain Juppé întreţine „relaţii de prietenie” cu un anume imam, pe nume Tareq Oubru, căruia i-a înmînat de altfel personal legiunea de onoare. Iar acestui Tareq Oubru i se reproşează că este prieten cu un foarte subtil ideolog al islamului radical, Tariq Ramadan.

Nimeni nu va şti niciodată cît au cîntărit aceste detalii în votul pe care catolicii francezi i l-au dat lui François Fillon. De reţinut că acesta din urmă îşi recunoaşte sentimentul religios, dar scrie negru pe alb că nu este un catolic practicant.

Personal constat însă că pentru prima oară în ultimii 30 de ani elementul religios se inserează vizibil în viaţa politică franceză. S-ar spune că în prezent catolicii francezi ies din amorţeală sau din rezervă întrucît alte ofensive religioase sunt puternice: în spaţiul musulman, în cel est-european... In Rusia Biserica ortodoxă a devenit un aliat al lui Putin, în Polonia influenţa catolicilor creşte, în alte ţări est-europene precum România ortodoxia cîştigă teren politic, economic şi educaţional... Islamul se înrădăcinează tot mai serios în Europa occidentală unde populaţia de origine musulmană creşte. Perioada de pozitivism ştiinţific cînd filozofii luminilor şi cei ai revoluţiei industriale prevedeau dispariţia „naturală” a sentimentului religios s-a încheiat.

O luptă surdă se dă astăzi pe glob pentru îndoctrinarea religioasă a tineretului iar subiectele legate de identitate şi rădăcini culturale au devenit la fel de importante precum cele economice, dacă nu chiar şi mai acute. Toate aceste febrilităţi identitare sunt şi un reflex al deziluziilor aduse de mondializare, iar acum ele se răsfrîng şi în Franţa, ţara care părea cea mai laică din spaţiul occidental. Fără să dramatizez, aş spune totuşi că influenţa crescîndă că factorului religios în viaţa politică nu este o veste bună pentru umanitate, pe nici un meridian al globului.

Separarea puterilor în stat a fost o mare victorie a raţiunii şi a democraţiei, iar contestarea ei riscă să pregătească la orizont un nou ev mediu pentru toţi.