Medic malgaş, fost student în România: “Sarmalele le mănânc cu smântână şi mămăliguţă!”

Printre malgaşii “românizaţi” se numără generalul Ralalason Wigmaston Eddie Texas, sau pe scurt Tex. Bursier la Bucureşti începând cu anul 1980, “doctorul Eddie” cum îi mai spuneau colegii români de atunci, a stat 6 ani în România unde a studiat medicina militară, specialitatea stomatologie. Generalul-medic, azi în vârstă de 55 de ani, a păstrat amintiri de neuitat din România.

“Am făcut anul pregătitor la Timişoara ca să învăţ limba română după care am venit la Bucureşti. Am fost cazat la unitatea militară de lânga gara de Nord şi studiam stomatologia la Facultatea de medicină şi Farmacie.”

“Mi-a plăcut foarte mult acolo, aş minţi dacă aş spune contrariul. Sunt mândru că am făcut studiile în România. Am cunoscut o altă lume acolo, alţi studenţi din Africa, Asia, Irak, Iran şi, bineînţeles din România. Colegii români erau călduroşi cu noi, când nu înţelegeam ceva ne ajutau imediat”.

Când ne întâlnim, cântăm melodii populare sau colinde româneşti

“Mi-au plăcut foarte mult tradiţiile şi valorile poporului român. Acum, cu globalizarea, riscă să se piardă unele tradiţii dar ele trebuie păstrate pentru că sunt nemaipomenite.”

“Nu am mai fost de 30 de ani în România dar m-aş întoarce acolo pentru că am auzit că s-au schimbat în bine lucrurile. Dacă ar fi posibil, m-aş întâlni şi cu foştii mei colegi de la Facultate. M-aş plimba apoi prin România, la Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Focşani şi Brăila. Nu am fost în România niciodată la munte, am fost numai la mare – la Constanţa - poate că pentru că vin de pe o insulă.”

“Noi, foştii studenţi malgaşi din România, când ne întâlnim, vorbim de fiecare data puţin româneşte între noi, dar niciodată mai mult de 2-3 minute. Si mai facem ceva când ne vedem: cântăm în româneşte, colinde sau melodii populare din vremea aceea.”

Nu mi-a trebuit mult timp ca să-l conving pe Tex să ne cânte ceva şi el a ales “Vecina noastră” de Maria Ciobanu…

Jules Randrianomenjanahary este un alt malgaş şcolit în România. Azi în vârstă de 61 de ani, Jules a stat în România din 1979 până în 1990. 11 ani care l-au făcut să considere România ca pe a doua sa ţară. Medicul este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi de ortopedie şi traumatologie din Madagascar. « Iulică » cum îl alintă apropiaţii din România – păstrează şi el amintiri plăcute de la Bucureşti.

“Am avut noroc pentru că am găsit în România o familie care practic m-a adoptat. Ziua stăteam la ea, seara mergeam să dorm la cămin. Am stat acolho între 1979 şi ianuarie 1990, adică 11 ani. Cum naiba să nu înveţi româna şi să nu te legi de ţară!”

“Românii în general au fost foarte cumsecade cu noi, ne-au acceptat, nu ca în alte ţări care-i dau la o parte pe străini.”

Fac mititeii aşa cum m-a învăţat nana Gina, “mama” mea de la Bucureşti

“România este a doua mea ţară, mi-am petrecut toată tinereţea acolo şi am devenit român malgaş! Am mai fost în România în 1992 iar cu mămica mea de acolo, nana Gina cum îi spun şi care stă în drumul Taberei, vorbesc în mod regulat, mai ales de sărbători şi de ziua ei. Când o doare ceva, mă sună ca să mă întrebe : « Iulică, la ce doctor să merg ? » iar eu o trimit la foştii mei profesori cu care dealtfel mă întâlnesc anual la un congres la Paris.”

“Când ne întâlnim aici, noi ăştia care am studiat în România, facem mare sărbătoare, facem mititei, sarmale, şamd. Si acasă la mine fac mititei, aşa cum m-a învăţat nana Gina, iar sarmalele le mănânc cu smântână şi mămăliguţă ! Si copiilor mei le place mâncarea românească iar băiatul meu cel mare care tocmai îşi dă bacul vrea să facă medicina şi se gândeşte s-o facă în România, acolo unde a studiat şi tatăl lui ! Copii mei sunt şi ei mândri că am studiat la Bucureşti.”