Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


ONU şi haosul sirian: 5 ani de paralizie

onu.jpg

Consiliul de securitate ONU a votat în unanimitate trimiterea de observatori internationali în orasul sirian Alep, 19 decembrie 2016
Consiliul de securitate ONU a votat în unanimitate trimiterea de observatori internationali în orasul sirian Alep, 19 decembrie 2016
Image source: 
REUTERS/Andrew Kelly

Rusia a acceptat trimiterea de observatori internaţionali în partea estică a oraşului Alep pentru a superviza evacuarea a zeci de mii de civili. Compromisul, obţinut cu greu, a fost votat în unanimitate de Consiliul de securitate ONU. De la începutul crizei siriene, acum mai bine de 5 ani, Moscova s-a opus însă sistematic – de 6 ori până acum, ca şi China - oricărei rezoluţii care urmărea protejarea civililor. Vetourile repetate ale Rusiei au paralizat astfel Consiliul de securitate.

« De la începutul crizei siriene şi până la tragedia de la Alep, eşecul Naţiunilor unite este patent ». Verdictul îi aparţine lui Le Monde, ziar de seară care publică un adevărat rechizitoriu împotriva ONU sub titlul « Tragedia siriană : mormântul Naţiunilor unite », parafrazându-l astfel pe François Delattre, ambasadorul Franţei pe lângă ONU.

Eşecul evocat mai sus este înainte de toate cel al statelor membre ONU care nu au reuşit să se înţeleagă asupra unei soluţii onorabile. Cu toate că practic de 6 luni, Consiliul de securitate s-a reunit săptămânal pentru a asculta detaliile ororilor care se petrec în cartierele rebele de la Alep. In cursul unei astfel de întâlniri, François Delattre a estimat că « războiul din Siria este cea mai gravă tragedie umanitară a secolului 21 ». Zilele trecute, ambasadoarea americană la ONU, Samantha Power, i s-a adresat direct omologului ei rus întrebându-l dacă e cu adevărat « incapabil să aibă ruşine ». Impasibilă, Rusia pare decisă mai departe să sprijine regimul de la Damasc.

Toate aceste schimburi de replici i-au făcut pe mulţi analişti să evoce « moartea clinică » a Consiliului de securitate. O instanţă paralizată de interese divergente şi de succesiuni de vetouri ruseşti şi chinezeşti. Cele două state s-au folosit de acest drept de veto de câte 5 sau 6 ori pentru a respinge rezoluţii ce urmăreau să pună capăt bombardamentelor din Siria. In aceste condiţii, ambasadoarea americană citată mai sus s-a întrebat cu voce tare despre « pertinenţa Consiliului de securitate de a acţiona în conflictul sirian ».

Dreptul la veto este însuşi fundamentul cartei ONU

Tot mai mulţi « actori », la iniţiativa Franţei, şi-ar dori o modificare a regulilor de utilizare a dreptului la veto. 99 de state din 193 reprezentate la ONU vor astfel ca în cazul în care se constată comiterea de atrocităţi de masă, niciunul din cei 5 membrii cu drept de veto să nu uzeze de acest drept. Problema este că această propunere ridică alte piedici. Cine va decide de exemplu şi pe ce criterii că se comit atrocităţi de masă ? Greu de definit şi deci greu de ajuns la un compromis. Propunerea Parisului, proiectul de reformă, e pe masă din 2014 şi mulţi experţi sunt sceptici. Cei citaţi de Le Monde afirmă astfel că « dreptul la veto este însuşi fundamentul cartei ONU şi e constitutiv al Naţiunilor unite ». Cu alte cuvinte, niciunul din membrii permanenţi ai Consiliului de securitate nu ar accepta să mai fie în Organizaţie dacă ar trebui să se supună votului majorităţii...

In faţa acestei logici a blocajului şi a şocului între marile puteri, mai rămâne o ultimă alternativă, propusă de numeroase state. Aceea a recurgerii la Adunarea generală ONU unde rezoluţiile sunt votate cu majoritatea simplă şi nu există veto. Problema este că astfel de texte nu sunt constrângătoare, rămân mai degrabă de ordinul simbolului decât al implicării concrete.

Cum va fi lumea după căderea oraşului Alep ?

O pagină de analize şi cronici este publicată şi de ziarul Libération. Bertrand Badie, specialist în relaţii internaţionale, e de părere că « prăbuşirea oraşului Alep nu este doar o înfrângere a Occidentului în Orientul mijlociu dar şi sfârşitul unei anumite forme de putere internaţională. Se termină o lume a diplomaţiei excluderii şi a dispreţului. Rusia lui Vladimir Putin ar trebuie să reţină déjà lecţia » mai scrie Badie.

Gilles Dorronsoro, alt specialist al regiunii, împărtăşeşte oarecum analiza lui Badie. In opinia sa, « retragerea americană echivalează cu sfârşitul rolului occidentalilor în regiune dar şi revenirea la putere a unor regimuri dictatoriale dintre cele mai brutale. Alegerea de a lăsa Alep-ul să fie distrus trebuie plasată în contextul în care America vrea să dispară pe plan strategic din regiune. Retragerea americană – deci occidentală – din « marele » Orient mijlociu – de la Libia la Afganistan – redefineşte pe larg raporturile de forţe regionale » crede Dorronsoro.

Putem deci conchide, precum Libération şi cei doi analişti citaţi mai înainte, că « prăbuşirea oraşului Alep este o veste foarte proastă pentru Occident şi pentru democraţie ».

ONU şi haosul sirian: 5 ani de paralizie