Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vladimir Putin vrea forţe nucleare mai puternice

putin.jpg

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, la Istanbul în octombrie 2016
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, la Istanbul în octombrie 2016
Image source: 
REUTERS/Sputnik/Kremlin/Alexei Druzhinin

Vladimir Putin a cerut ca în 2017 forţele nucleare ruseşti să fie întărite pentru a putea străpunge orice scut antirachete, inclusiv cel pe care americanii îl desfăşoară în Europa de est. Declaraţia liderului de la Kremlin a fost făcută în cursul unei reuniuni cu toţi înalţii responsabili ai armatei ruse.

« Trebuie întărit potenţialul militar al forţelor noastre strategice, înainte de toate cu ajutorul unui sistem de rachete capabile să treacă de orice apărare antirachete existentă sau în proiect ». Punerea în gardă a lui Vladimir Putin este fără drept de apel dar previzibilă. Incă din vara anului trecut, liderul de la Kremlin anunţase desfăşurarea, în cadrul forţelor nucleare ruseşti, a 40 de noi rachete balistice interncontinentale. Era atunci răspunsul Moscovei la proiectul american de instalare a unor aparate militare grele în Europa de est.

Rusia se teme de asemenea de desfăşurarea în România şi Polonia ale unor elemente ale scutului antirachete, sistem pe care Moscova îl consideră îndreptat contra capacităţii sale de disuasiune nucleară. Washington continuă să suţină însă că e vorba de un scut destinat să protejeze Europa de o eventuală ameninţare iraniană. In vara acestui an, Putin a acuzat NATO că vrea să atragă Rusia într-o cursă a înarmării « frenetică » ca să « rupă echilibrul militar » în vigoare de când s-a prăbuşit URSS-ul acum un sfert de secol.

Preşedintele Rusiei evaluează la 60% modernizarea forţelor nucleare ruseşti, compusă din bombardiere strategice, rachete balistice intercontinentale şi submarince nucleare. Doctrina militară rusă – intrată în vigoare acum exact 2 ani – nu evocă deloc posibilitatea vreunui atac preventiv pe bază de arme nucleare. Moscova îşi rezervă dreptul să-şi folosească arsenalul atomic doar în caz de agresiune contra ei sau a unuia dintre aliaţii ei.

 
Vladimir Putin vrea forte nucleare mai puternice