Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Anis Amri: de la delincvenţă la terorism, un parcurs “déjà vu”

le_suspect_de_lattentat_de_berlin_abattu_par_la_police_italienne_a_milan_anis_amri_0_0.jpg

Anis Amri împuscat de politia italiana la Milano
Anis Amri împuscat de politia italiana la Milano
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Despre Anis Amri, autorul atentatului de la Berlin, se ştiu acum multe detalii, inclusiv despre cum a devenit din simplu delicvent un islamist radical. Din nou, opinia publică europeană descoperă cu stupoare că un tînăr radicalizat, fişat ca fiind periculos, supravegheat şi urmărit de poliţie, reuşeşte să se disimuleze şi să comită ireparabilul. Din nou apare întrebarea dacă nu cumva există deficienţe serioase în modul în care îşi îndeplinesc misiunile forţele de poliţie din Europa şi serviciile de informare.

“Niciodată nu am avut impresia că se întîmpla ceva anormal cu Anis Amri. El ne contacta mereu prin Facebook şi era surîzător şi bucuros”. Sunt cuvinte pronunţate în Tunisia, de sora teroristului. Fraze de acest gen au fost repertoriate aproape de fiecare dată cînd în Belgia, în Franţa sau în Statele Unite au fost comise atentate în ultimii doi ani. Familiile, vecinii sau cunoştinţele tinerilor radicalizaţi deveniţi terorişti se declară stupefiate, practic nu le vine să creadă că omul pe care l-au cunoscut atît de bine a putut comite acte barbare.

"Anis Amri trăia ca toţi tinerii, consuma alcool, nu-l vedeai făcînd rugăciuni sau afişîndu-şi convingerile religioase." Am citat din ce spune unul dintre fraţii teroristului. Si în acest caz parcă auzim o frază care s-a mai spus… Pentru că în ultimii ani în Europa sunt extrem de numeroşi, de ordinul miilor, tinerii, în marea lor majoritate de origine musulmană, care trec cu o rapiditate stupefiantă de la un mod de viaţă occidental la rigorism religios sau pur şi simplu la jihadism fără să mai treacă prin rigorism.

Serviciile speciale din Europa au probabil acum o listă completă şi cu teroriştii care au trecut la acţiune în ciuda faptului că erau supravegheaţi, fişaţi, chiar urmăriţi de justiţie. Nu este pentru prima dată că aparatul poliţienesc şi juridic european lasă în libertate, sau pierde urma unor indivizi care ar fi trebuit să fie mai degrabă ţinuţi în închisoare sau în regim de carantină. In Franţa, să ne amintim, ucigaşul preotului Jacques Hamel se afla în regim de libertate condiţionată, cu o brăţară electronică la picior. Ca să folosesc o expresie franceză intrată şi în patrimoniul altor limbi, aproape fiecare atentat din ultimii ani are ceva “déjà vu”.

In Germania ia proporţii în prezent polemica legată de lacunele şi disfuncţionalităţile administraţiei şi ale sistemului poliţienesc, la toate nivelurile. Un expert britanic în jihadism declară, cuvinte reluate de Agenţia France Presse, că în Germania avem de-a face un “un eşec de fond” şi că se impune o reorganizare totală a mecanismelor luptei anti-teroriste.

Acestea fiind zise, toată lumea ştie că securitate sută la sută nu există. Mai ales că noua strategie a Organizaţiei statul islamic este de a-i îndemna pe jihadişti să lovească fără nici o pregătire specială, în funcţie de oportunităţi.

Pe de altă parte, în principalele ţări occidentale confruntate cu terorismului sunt dejucate frecvent tentative de atentat. Poate că opinia publică nici nu ştie cît de numeroase sunt aceste tentative dejucate. In ultimile zile au apărut informaţii despre astfel de tentative în Indonezia, Australia şi, din nou, în Germania, la numai patru zile de la atentatul de la Berlin. In 2015 au fost dejucate în Franţa cel puţin 11 tentative de atentat, probabil şi pentru 2016 există o statistică.

Lumea liberă, lumea democraţiei rămîne deci vulnerabilă în faţa fenomenului jihadist, ceea ce, într-un fel, este de înţeles. Ar fi însă de neiertat să rămînă şi naivă, şi mai ales să accepte fatalismul atentatelor.

Anis Amri, într-o primă fază, nu a venit în Europa ca să ucidă, ci ca să înceapă o viaţă nouă. Tara din care vine însă Anis Amri, Tunisia, este una a tuturor contradicţiilor. Pe de o parte Tunisia este singura ţară arabă în care a reuşit revoluţia, şi care s-a lansat într-un proces de democratizare. Pe de altă parte, cu bani sosiţi din zona Golfului, în Tunisia proliferează organizaţiile radicale. Iar în jur de 5000 de tunisieni s-au dus să lupte de partea jihadiştilor în Siria şi în Irak.

Cei care vor distrugerea Occidentului nu sunt doar tinerii jihadişti îndoctrinaţi uneori în timp record, ci şi mentorii lor care investesc de mulţi ani sume colosale în proliferarea şcolilor coranice, a salafismului şi a altor curente rigoriste. Din cînd în cînd apar semnale de alarmă în legătură cu orbirea de care dau dovadă ţările occidentale întrucît nu văd unde se află principalul lor adversar. Ochii politicienilor s-ar putea însă să se deschidă treptat sub presiunea unei opinii publice indignată şi revoltată de repetarea actelor de terorism.