2016 - un an de tranziţie spre o nouă epocă

Decembrie 2016: ce imagine dominantă pentru acest final de an?

Dacă actualitatea ar fi un roman sau un scenariu de film conceput de o minte de scriitor, atunci am putea spune "ia te uită, ce mesaje tulburătoare ne transmite acest om". Într-un moment cînd lumea creştină se pregăteşte să uite puţin de orori şi să sărbătorească Crăciunul, un individ spălat pe creier comite un atentat la Berlin, în chiar inima capitalei germane, în ţara în care această sărbătoare este trăită cu cea mai mare fervoare.

Si tot aşa, în momentul în care Vladimir Putin se pregăteşte să sărbătorească victoria sa asupra occidentalilor la Alep (pentru că acolo a fost o bătălie între el şi occidentalii care i-au sprijinit pe rebelii sirieni), se prăbuşeşte avionul în care călătoreşte corul Armatei Roşii… Nu sunt ghicitor în semne şi nu prin această grilă am învăţat să analizez actualitatea. Unele evenimente sunt însă atît de tulburătoare încît provoacă un fel de undă de şoc metafizic, şi atunci îţi spui că umanitatea ar trebui să tragă nişte învăţăminte din ea.

Mă întreb deci care ar putea fi imaginea cea mai pregnantă pentru acest sfîrşit de an? Camionul cu care un terorist a ucis 12 oameni la Berlin? Resturile avionului prăbuşit în Marea Neagră, avion care ducea cu el în Siria 62 de corişti ai Armatei Roşii? Sau poate furia premierului Benjamin Netaniahu după ce  comunitatea internaţională, prin cel mai legitim instrument al său, ONU, a adoptat o rezoluţie sprijinită practic de toată lumea, inclusiv de Statele Unite, de denunţare a implantării de noi colonii evreişti în teritoriile ocupate?

Mai concurează pentru acest titlu, de imagine pregnantă a sfîrşitului de an, şi întîlnirea din Hawai a preşedintelui american Barack Obama cu premierul japonez Shinzo Abe. Cei doi şi-au dat mîna pentru a marca "forţa imensă a reconcilierii" dintre cele două naţiuni chiar pe insula Pearl Harbor, unde cu 75 de ani în urma, japonezii i-au atacat prin surprindere pe americani.  

Reconciliere, un cuvînt care ar trebui să fie dominant în 2017

Cuvîntul reconciliere, care are un sens profund în cazul americanilor şi al japonezilor, ar trebui acum să devină "operaţional" şi în Orientul apropiat şi mijlociu. Ca şi în nordul Africii unde anul 2016 a adus cu el mai degrabă haosul.

Este limpede că anul care se încheie nu a fost unul bun pentru această regiune, şi pentru lumea musulmană şi arabă în general. In ciuda unei victorii semnificative înregistrată la Alep, Bachar al-Assad este departe de a-şi atinge marele său obiectiv, acela de a relua sub control întregul teritoriu sirian. In contextul acestui război civil rivalităţile regionale s-au accentuat, ca şi falia dintre suniţi şi şiiţi. Din conflictele actuale marele învingător este de fapt Iranul şiit, a cărui influenţă regională creşte.

Cuvîntul "haos" a fost şi el des pronunţat anul acesta ori de cîte ori editorialiştii s-au referit la Siria, la Libia şi chiar la Irak. In această ultimă ţară merge greu ofensiva lansată la Mosul pentru reluarea sub control a oraşului, devenit un bastion al Organizaţiei statul islamic. Jihadiştii au pierdut mult teren anul acesta, iar potrivit unor surse occidentale în jur de 50 000 dintre ei ar fi fost lichidaţi. In acest final de an marea obsesie a unor ţări europene, dar şi din Magreb precum Tunisia, este posibila întoarcere a jihadiştilor în ţările lor de origine. Tunisia, singura ţară arabă în care democraţia a continuat să se consolideze în 2016, descoperă totuşi cu stupoare că 5500 dintre fiii ei s-au dus să lupte de partea Organizaţiei statul islamic.

O imagine negativă planează în acest sfîrşit de an şi asupra Turciei, unde s-a deschis primul proces intentat unora dintre participanţii la tentativa de lovitură de stat de pe 15 iulie din această ţară. Un proces care, departe de a anunţa vreo reconciliere în Turcia, prefigurează un autoritarism şi mai pronunţat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

2016, un an negru pentru Europa

Pentru Europa anul 2016 este unul dintre cei mai nefaşti din isoria ei postbelică. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este un eveniment ale cărui consecinţe nu le putem evalua încă.

Un an "negru", un an "oribil" pentru construcţia europeană, aşa apare descris în comentarii 2016. Uniunea Europeană apare fragilizată, fără lideri puternici şi cu moralul destul de redus. Brexit-ul a fost lovitura instituţională cea mai puternică de la crearea spaţiului comunitar, dar Europa mai este confruntată şi cu fenomenul imigraţiei, şi cu fenomenul terorismului… Ca să nu mai spunem că la est şi la sud este confruntată cu conflicte grave, precum şi cu nostalgii “imperiale” dinspre Rusia şi Turcia.

In două ţări, Moldova şi Bulgaria (aceasta din urmă fiind membră a Uniunii Europene) au fost aleşi preşedinţi care nu-şi ascund simpatiile pro-Putin. Iar populismul şi curentele politice naţionaliste şi extremiste sunt în plină expansiune. De notat totuşi frumoasa lecţie de raţiune şi moderaţie pe care au dat-o austriecii în acest final de an la alegerile prezidenţiale, optînd mai degrabă pentru un preşedinte ecologist decît pentru unul de extremă dreaptă.

“Necunoscuta” Trump va intra curînd în acţiune la Casa Albă

Acest an 2016 a mai însemnat o gigantică surpriză în Statele Unite, unde numele lui Donald Trump este sinonim cu incertitudinea. Donald Trump va fi marea necunoscută a anului 2017 şi a anilor viitori, dar el a suscitat deja luări de poziţii inedite la Moscova şi la Beijing.

Rusia speră într-o încălzire a relaţiilor cu America în timp ce China se arată deja iritată de unele declaraţii ale lui Donald Trump. America pare tentată de izolaţionism şi de protecţionism ceea ce demonstrează că globalizarea şi-a atins ultimile limite, într-un fel a dat cu capul de plafon. Ceea ce s-a întîmplat la alegerile prezidenţiale americane nu este în orice caz de bun augur pentru democraţie.

Se ştia pînă acum că miliardarii americani trag sforile din umbră în viaţa politică. Acum însă ei au ieşit practic în prim-planul vieţii politice, chiar într-un fel umilitor pentru oamenii politici. Numeroşii miliardari cu care s-a înconjurat Trump şi cu care va guverna în viitor par efectiv să-i sfideze pe oamenii politici tradiţionali şi să le spună “gata, de acum nu mai avem nevoie de voi, aţi fost o vreme intermediarii noştri dar de azi înainte preluăm noi cîrma”. Anul 2016 marchează, din acest punct de vedere, şi limitele democraţiei, care s-a izbit frontal de lumea banului.

Iar dacă ne gîndim că jurnaliştii şi institutele de sondaj n-au văzut venind la orizont nici Brexit-ul şi nu l-au văzut venind nici pe Donald Trump, putem spune că şi o anumită manieră de a analiza actualitatea şi-a atins limitele. Pe viitor mediile de informare vor trebui să mai renunţe la apetitul lor pentru spectacol şi să înveţe să asculte cu mai mare atenţie doleanţele celor mulţi, care uneori nici nu au curajul să se exprime deschis fiind terorizaţi de dictatura gîndirii politice corecte.