
Special Paris
Obiectele personale şi din locuinţă, o reţea de spioni?
2014-07-29t150614z_1989130381_gm1e93s08g701_rtrmadp_3_us-china-canada-cybercrime.jpg

Scriitorul britanic George Orwell descrie în romanul său "1984" o lume totalitară în care fiecare cetăţean este spionat şi implicit trebuie să se supună unui "Big Brother", dictator pe cît de monstruos pe atît de subtil care îşi dezvoltă un cult fără limite al personalităţii. Numeroşi observatori ai lumii moderne se întreabă în prezent dacă nu cumva acest Big Brother este viu şi concret prin noi în prezent sub forma multiplicării obiectelor conectate în locuinţele şi în birourile noastre, şi în general în mediul nostru ambiant.
Publicaţia Courrier international, în ultimul ei număr pe anul trecut, ne propune un dosar extrem de bine documentat pe acest subiect, cu avertismentul că atunci cînd cumpărăm obiecte interconectabile ne cumpărăm de fapt nişte spioni. Perioada Crăciunului şi a Anului Nou a fost una fastă pentru comerţul cu mii şi mii de aparate şi dispozitive electronice. Tot mai mult sunt lăudate virtuţile aşa-zisului “habitat inteligent”, în care o bună parte din obiectele casei sunt conectate la un ordinator central.
Ei bine, spun mulţi specialişti, toate aceste obiecte devin nişte spioni domestici dacă nu ştim să fim prudenţi. Toată lumea ştie deja că fiecare mişcare a omului activ de astăzi este reperabilă prin computerul său, prin telefonul său mobil din ce în ce mai sofisticat, prin cardurile folosite, prin televizorul în faţa căruia butonează şi prin miile de camere de luat vederi pe lîngă care trece. Putem fi reperaţi însă şi atunci cînd ascultăm muzică la cască, sau atunci cînd maşina de spălat, frigiderul sau aspiratorul sunt interconectate. Fabricanţii nu au încă reflexul de a explica în prospectele lor care sunt pericolele potenţiale în legătură cu intruziunea posibilă a acestor obiecte în viaţa privată a oamenilor. Dar frecvenţa cu care au loc în lume cyber-atacuri ar trebui să ne dea de gîndit.
La sfîrşitul lunii noiembrie o comisie de experţi a transmis Congresului american un raport despre pericolele pe care le reprezintă interconectarea excesivă asupra populaţiei, a bunurilor personale, a sănătăţii oamenilor, ca să nu mai vorbim de viaţa privată.
Tot în noiembrie anul trecut publicaţia germană "Süddeutsche Zeitung" avertiza publicul, printr-o serie de articole, că mii de aparate nu sunt protejate cu parole în Germania, fiind de fapt accesibile tuturor. Unele din aceste aparate erau de fapt camere web sau sisteme de control în staţii de epurare a apei. Numeroase vieţi sunt astfel expuse în caz de atac informatic masiv.
Pînă şi unele produse din categoria sex-toys sunt în prezent interconectate, şi pot transmite fabricantului informaţii despre cum sunt utilizate. Iar doi kackeri olandezi s-ar părea că au reuşit anul trecut să pirateze astfel de sex-toys conectate, mai precis este vorba de produsul We-Vibe 4 Plus. Poate că o astfel de intruziune în viaţa sexuală a unui occidental nu poate avea efecte foarte grave. Dar, scrie Courrier international, nu se ştie ce se poate întîmpla cu informaţii de acest gen în ţări precum India sau Filipine unde este interzisă vînzarea sau deţinerea de sex-toys.
Aş rezuma spunînd că spectrul acesta al omului spionat de obiectele sale pare un roman de ficţiune dar nu este. Cînd televizorul la care te uiţi se "uită" de fapt la tine iar căştile la care asculţi muzică "ascultă" de fapt ce spui, înseamnă că lumea s-a întors pe dos. Poate că umanitatea nu va fi însă atît de naivă încît să lase un nou şi chiar ireversibil Big Brother tehnologic să o ia ostatică.