Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (99)

9782213678535-001-x_0.jpeg

Image source: 
credit foto: editions Fayard

La  început de an, aux armes citoyens. In acest început de an una dintre cărţile şoc apărute în Franţa este semnată de filozoful Michel Onfray şi încearcă să ne demonstreze că Occidentul a intrat într-o fază finală. Este civilizaţia occidentală sortită dispariţiei? Dezbaterea este veche, durează de mai bine de o sută de ani. După cum nu sunt noi nici dezbaterile legate de aşa-zisul declin al Franţei, ţară care se află în inima civilizaţiei occidentale. “Sinuciderea franceză”, o carte semnată de Eric Zemmour şi apărută în 2014 a avut un mare succes de librărie. Scriitorul Virgil Tănase ne vorbeşte în cele ce urmează despre o altă carte cu un titlu “declinist”. Franţa este prin execelenţă un spaţiu al dezbaterilor virulente şi paisonale, şi nu degeaba Voltaire este cel care a spus şi a scris) următoarea faimoasă frază: “Nu sunt de acord cu ceea ce spuneţi, dar sunt gata să mă lupt pînă la moarte pentru ca să aveţi dreptul  de a spune ce gîndiţi”.

Premiul literar 2016 al Noilor drepturi ale omului – parce qu’il existe, en France, depuis une quarantaine d’années, une organisation non gouvernementale qui se propose d’élargir la Déclaration d’août 1789 – a fost atribuit nu demult unei cărţi care, pe lângă alte merite, îl are şi pe acela de-a spune tare şi răspicat că ţara drepturilor omului a devenit o temniţă ideologică. Encore traumatisés par l’expérience totalitaire qui n’a pas été complètement oubliée, mes interlocuteurs roumains m’accusent d’exagérations inadmissibles quand je leur parle de la pression  insoutenable du « politiquement correct » şi m-aşi bucura să le pot pune în mână cartea Malikăi Sorel-Sutter, chiar dacă bănuiesc că, fiindu-le greu să renunţe la iluzii, o vor arunca de cum vor fi citit primele pagini, sans se rendre compte que cet ouvrage, « La décomposition française », publié aux éditions Fayard, parle aussi de la « décomposition roumaine », programată de-o ideologie europeeană cu nimic mai puţin absurdă şi mai puţin crâncenă decât cea marxist-leninistă.

La démonstration de l’auteur, qui a reçu aussi le Prix « Honneur et Patrie » de la Société des membres de la Légion d’honneur, e cât se poate de limpede chiar dacă nu e « pe linie » : mai ales în momentul mondializării, societăţile umane au nevoie de o identitate clară ori identitatea unei colectivităţi este spirituală, de civilizaţie, dacă preferaţi, produsul unor decantări istorice păstrate în limbă, în tradiţii, în suma valorilor comune. Orbiţi de o ideologie materialist economică qui exclut toute identité : „banii n-au miros”, cum se spune ! şi prinşi de mecanismele capitalismului care impun creşterea continuă a rentabilităţii investiţiilor prin ieftinirea mâinii de lucru, oamenii politici din occidentul Europei şi din Statele Unite duc de ani de zile o politică de distrugere a identităţilor naţionale. O catastrofă !

L’échec de cette politique est aujourd’hui évident mais par lâcheté, pour préserver leurs privilèges et parce qu’ils n’ont pas une idéologie de rechange, nos dirigeants imposent aujourd’hui de force le dogme de la mondialisation. Ca altădată când dacă nu erai cu partidul erai imediat considerat fascist, azi orice contestaţie a ideologiei mondialiste este imediat socotită naţionalistă, rasistă şi până la urmă tot... fascistă. Les disciples des sociétés totalitaires de l’Europe de l’est se trouvent là où on ne le supposait pas. Malika Sorel-Sutter n’y va pas de main morte, citez : „Spiritul acordurilor de la Munchen a revenit. Ne e frică. Cei care-şi îngăduie să gândească liber, francezii care îndrăznesc să nu se plece şi care vor să spună ce văd cu ochiul liber, să bage bine de seamă la ce fac ! Pentru că ce nu e voie de spus nu se spune şi ce nu se spune, înseamnă că nu există.”

Malika Sorel-Sutter s-a născut în Franţa din părinţi algerieni care s-au repatriat. Revenită în Franţa după terminarea studiilor universitare, astăzi cetăţean francez distins cu Legiunea de onoare, Malika Sorel-Sutter a lucrat în domeniul noilor tehnologii înainte de a fi solicitată pentru a face parte din Le Haut conseil de l’intégration et d’innombrables « comitete şi comiţii » destinés à trouver des solutions aux problèmes soulevés par la présence massive des immigrés sur le sol français. Le livre qu’elle vient de publier est le fruit de cette expérience qui lui a fait découvrir le désastre de la politique de mondialisation pe care conducătorii ţărilor occidentale cu complicitatea elitei intelectuale şi a presei au dus-o mai întâi din nepăsare şi incompetenţă, apoi din laşitate, în fine de frica unei explozii populare, de la început şi până astăzi însă slujnd credincios le vrai pouvoir, le pouvoir économique.

Avec la complicité intéressée et coupable des médias, elitele politice au instaurat o cenzură drastică acuzându-i de naţionalism, rasism şi fascism pe cei care îndrăznesc să spună că oamenii nu sunt numai nişte simpli producători/consumatori şi că problemele pe care le naşte mondializarea nu sunt pur economice. « Le ventre tend à cannibaliser l’esprit », dit Malika Sorel-Sutter. Or les racines de nos civilisations, l’héritage de siècles d’accumulations successives qui, en séparant le bon grain de l’ivraie, créent les mentalités sunt o realitate indiscutabilă. Statul francez spune autorul cărţii despre „descompunerea franceză” a trădat Republica franceză, spaţiul naţional de libertate construit de francezi în decurs de un mileniu. Când statul legalizează prezenţa pe teritoriul Franţei a celor care se află aici călcând legea, nu trebuie să fii mare filozof ca să deduci că, încălcând principiile republicii, statul îşi afirmă public neputinţa. Şi când statul e neputincios, democraţia nu mai e decât o mascaradă.

Ces trois cents pages d’analyses pertinentes qui s’appuient sur d’innombrables faits et anecdotes concernant les coulisses du pouvoir que Malika Sorel-Sutter a fréquentées depuis une trentaine d’années, méritent une conclusion sur mesure, un citat din Octave Mirabeau: « Oile duse la tăiere cel puţin nu votează pentru casapul care le taie beregata şi pentru burghezul care o să le mănânce. Mai dobitoc decât dobitoacele, mai bleg decât turma, electorul îşi alege măcelarul şi pe cel care o să se-nfrupte din carnea lui. Este un drept pe care şi l-a câştigat prin revoluţie. »

Bref, les droits de l’homme, les nouveaux mais aussi les anciens, sont encore à conquérir. În acest început de an, aux armes citoyens.

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (99)
705