
Special Paris
Conferinţa de la Paris: Soluţia două state – două popoare reafirmată de 70 de state
participantii_la_conferinta_de_pace_din_paris_asupra_orientului_apropiat_15_ianuarie_2017.jpg

Aproximativ 70 de ţări – miniştrii de externe, secretari de stat ori ambasadori- s-au reunit la Paris pentru a încerca să ofere o nouă şansă procesului de pace israeliano-palestinian. Totodată, pentru a reafirma soluţia propovăduită de ani buni: două state – două popoare, cu cinci zile înainte ca Donald Trump să preia mandatul de preşedinte al Statelor Unite.
Au venit la întâlnirea de la Paris înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru diplomaţie Federica Mogherini, reprezentanţii ţărilor din UE şi G20, membrii Ligii Arabe şi unele ţări din America Latină. Nu a venit preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas şi nici premierul israelian, Benyamin Nétanyahou care a calificat conferinţa ‘futilă’ iar ceva mai devreme ‘o impostură sterilă’.
In faţa ostilităţii israeliene, Franţa a dat asigurări că întâlnirea nu are drept scop impunerea păcii şi a reafirmat că doar în urma unor negocieri bilaterale s-ar putea stabili modul de ieşire din criză.
Ïn deschiderea întâlnirii, ministrul de externe francez, Jean-Marc Ayrault a declarat : ‘obiectivul nostru comun este o pace echitabilă şi durabilă între cele două state. Soluţia existenţei a două state este singura posibilă, este singura care permite respectarea aspiraţiilor legitime şi a drepturilor celor două popoare’. Seful diplomaţiei franceze a cerut Statelor Unite să contribuie la crearea condiţiilor de pace în Orientul Apropiat, după schimbarea preşedintelui. In opinia ministrului francez, dorinţa preşedintelui-ales Donald Trump de a transfera ambasada americană la Ierusalim ar însemna o ‘provocare’ care ‘va avea consecinţe grele’.
Presa franceză a atenţionat că niciun rezultat concret nu este de aşteptat în urma conferinţei din Paris. Si asta pentru că nu pot fi discutate chestiunile cele mai sensibile : frontierele, întoarcerea refugiaţilor, securitatea, statutul unor anumite zone. Aceste subiecte pot fi atinse doar de israelieni şi palestinieni.
Preşedintele François Hollande a precizat că ‘soluţia două state – două popoare, pentru care comunitatea internaţională pledează de ani buni este ameninţată : în teren prin accelerarea colonizării iar din punct de vedere politic prin slăbirea taberei ce ar trebui să aducă pacea în regiune, o tabără care moral stă să se destrame datorită neîncrederii care se acumulează între părţi’, a opinat preşedintele Franţei.