Franţa: duel Benoît Hamon - Manuel Valls în context de fractură a Partidului socialist

Un outsider în prim plan: Benoît Hamon  

Primarele organizate de socialişti aduc, spre marea surpriză a francezilor, în prim planul scenei politice în tabăra stîngii un om care pînă acum era considerat un outsider, un reprezentant al frondei socialiste dar fără prea mare audienţă. Faptul că acum obţine 36,35 la sută din voturi la aceste primare, şi că se situează înaintea fostului premier Manuel Valls, îl propulsează pe Benoît Hamon în cercul restrîns al personalităţilor de stînga care au ceva de spus pe plan ideologic.

Acest "etern minoritar", cum îl numeşte Le Monde, a preferat, în 2014, să iasă din guvern pentru a-şi apăra altfel ideile, întrucît nu era de acord cu politica economică a preşedintelui François Hollande. Ambiţia sa nu este însă doar aceea de a convinge Partidul socialist să opereze un viraj la stînga şi de a-şi regăsi "identitatea". Benoît Hamon crede că are un mesaj de transmis tuturor francezilor. Să-i auzim reacţia imediat după anunţarea rezultatelor la primul tur al primarelor de duminică.

"Proiectul meu a fost îndelung elaborat şi se bazează pe o energie care este cea a milioane de francezi, nu numai a celor care au votat duminică. Si contez pe această energie ca să ne conducă la Palatul Elysée în luna mai."

Printre propunerile sale cele mai interesante se numără crearea unui "venit universal de subzistenţă". Alfel spus, el crede că Franţa îşi poate permite să se doteze cu un buget de 300 sau 400 de miliarde de euro pentru ca fiecare cetăţean să poată beneficia de un venit minim lunar de cel puţin 750 de euro. Propunerea sa a suscitat enorm de multe critici, ceea ce i-au adus însă şi o anumită popularitate lui Benoît Hamon, dovadă scorul obţinut duminică.

Manuel Valls: “avem de ales între înfrîngerea sigură şi o posibilă victorie”

In ce-l priveşte pe Manuel Valls, el nu s-a remarcat prin propuneri spectaculoase ci mai ales prin seriozitatea unui întreg set de măsuri şi reforme prezentate în continuitatea bilanţului său ca prim ministru.

El doreşte să creeze un "venit decent" pentru tranşa de vîrstă 18-25 de ani, să favorizeze prin diverse măsuri economice clasele mijlocii şi populare, să menţină politica de securitate şi să mărească bugetul la apărare. Iată reacţia sa imediat după afişarea rezultatelor la scrutinul de duminică, cînd a fost creditat cu 31,11 la sută din voturi:

"O opţiune foarte clară se prezintă acum în faţa noastră şi a voastră, dragi compatrioţi, între înfrîngerea asigură şi victoria posibilă. Opţiunea între promisiuni imposibil de realizat şi de finanţat, şi o stîngă credibilă care îşi asumă responsabilitatea de a conduce Franţa."

Miercuri 25 ianuarie Manuel Valls şi Benoît Hamon vor participa la o dezbatere televizată probabil esenţială pentru departajarea lor. Ei au însă de rezolvat şi o altă ecuaţie: expunîndu-şi diferenţele, care uneori sunt frapante, cei doi mai trebuie să se gîndească şi la menţinerea unităţii Partidului socialist. Oricum acesta este greu încercat în prezent, cotidianul le Monde scrie chiar despre existenţa unei "fracturi deschise" în sînul partidului.

François Fillon în căutarea unei staturi internaţionale

Un cuvînt despre François Fillon, candidatul unic al dreptei în contextul prezidenţialelor din mai anul acesta. El a fost mai puţin prezent pe plan mediatic în ultimul timp, cu siguranţă pentru a nu risca uzura mediatică înainte de confruntarea directă cu contra-candidaţii săi. In acelaşi timp el îşi perfectează programul, inclusiv în ceea ce priveşte Europa.

Franţa va avea un rol sporit de jucat în construcţia europeană după Brexit, şi François Fillon este conştient de acest lucru. In interviul său acordat cotidianului Le Monde el pledează pentru "o alianţă europeană a apărării", cu atît mai necesară cu cît noul preşedinte american Donald Trump are un "discurs agresiv" faţă de Europa.

"Nu suntem obligaţi să supportăm regulile de joc americane" mai spune François Fillon care denunţă amenzile gigantice de ordinul a miliarde de dolari impuse de Statele Unite unor bănci europene, precum şi faptul că America vrea să-şi impună propriile reguli şi legi în Europa (şi nu numai).