Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Elveţienii sunt de acord cu simplificarea procedurilor de naturalizare a copiiilor proveniţi din familii de migranţi

elvetienii_sunt_deseori_chemati_la_urne_pentru_a_vota_in_cadrul_unui_referendum_national.jpg

Elevetienii sunt deseori chemati la urne pentru a vota in cadrul unui referendum national
Elevetienii sunt deseori chemati la urne pentru a vota in cadrul unui referendum national
Image source: 
FABRICE COFFRINI / AFP

Propunerea Guvernului a fost acceptată de majoritatea votanţilor şi a cantoanelor elveţiene, la referendumul de duminică. 60,4% dintre eleveţieni susţin iniţiativa.

 

Proiectul Guvernului vizează accelerarea procedurii prin care se acordă naţionalitatea copiiilor proveniţi din familii de migranţi. Totodată va fi mai puţin costisitoare. Este exclusă dobândirea automată a naţionalităţii în cazul unui copil născut în Elveţia din părinţi refugiaţi.

În următorii zece ani, aproximativ 2.300 de tineri ar putea obţine, anual, mai uşor cetăţenia.In acest moment, aproximativ 25.000 de copii ai unor migranţi, în majoritate originari din Italia, Turcia ori Balcani, îndeplinesc criteriile.

O majoritate a Parlamentului a susţinut proiectul. Doar Uniunea Democratică de Centru, partidul care dispune de cel mai mare număr de deputaţi în Camera inferioară a atenţionat elveţienii cu privire la o eventuală ‘suprapopulare străină şi creşterea masivă a numărului de musulmani’.Pentru Guvern, ‘aceşti copii străini au trăit toată viaţa lor în Elveţia şi ar trebui să poată dobândi mult mai uşor naţionalitatea’: ‘patria lor este Elveţia’.

Candidatul trebuie să cunoască una dentre cele patru limbi naţionale: germana, franceza, italiana ori retoromana. Totodată, trebuie să respecte legile şi valorile fundamentale ale Constituţiei. Candidatul trebuie să se fi născut în Elveţia, să fi frecventat o şcoală pentru cel puţin cinci ani şi să nu aibă mai mult de 25 de ani. Unul dintre cei doi părinţi trebuie să fi trăit în Elveţia minimum 10 ani iar cel puţin un bunic trebuie să aibă permis de şedere în Elveţia sau să se fi născut aici.