Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Diplomaţia franceză scrutată de priviri critice

jean-marc-ayrault-ministre-des-affaires-etrangeres_rfi_0.jpg

Jean-Marc Ayrault
Jean-Marc Ayrault
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa, pe fondul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, printre numeroasele teme abordate se numără şi cea legată de diplomaţie. Mai precis, influenţa diplomaţiei franceze în lume este chestionată de un grup de reflecţie, Clubul Vauban. Cotidianul Le Figaro publică un apel al acestui club prin care membrii săi cer ca Franţa să redevină o "putere de echilibru" şi de iniţiative.

Clubul Vauban, fondat în 1983 de Antoine şi Simone Veil, nume care inspiră mult respect în Franţa, şi-a propus de la bun început să reunească personalităţi atît din tabăra dreptei cît şi a stîngii, în logica unui "demers reflexif colectiv" care să-l depăşească pe cel individual. Membrii grupul se întîlnesc o dată pe lună pentru un mic-dejun care devine un schimb de idei. În general Clubul Vauban preferă să fie discret, dar din cînd în cînd analizele sale riscă să facă valuri.

Este cazul acum, prin acest apel dat publicităţii şi care denunţă, citez, "posturile ideologice ale Franţei care fac ca influenţa ei să scadă în lume". Printre altele, membrii clubului cred că Franţa ar trebui să iasă dintr-o anumită "gîndire diplomatică corectă". Este dată ca exemplu folosirea cu preponderenţă, atunci cînd vine vorba de jihadişti, a termenului "Daech" decît a sintagmei "Organizaţia statul islamic". Oare se tem unii responsabili francezi să pronunţe cuvîntul "islam" şi derivatele sale? se întreabă implicit semnatarii apelului din Le Figaro.

Tot ei critică unele analize considerate aberante, din care rezultă că tinerii care s-au dus să lupte în Irak sau Siria de partea jihadismului ar fi fost motivaţi în primul rînd de o radicalizare interioară, generaţională, ca şi cum ar fi resimţit nevoia de se a se revolta împotriva întregii lumi, şi nu ar fi fost înainte de toate îndoctrinaţi de ideologii islamului radical.

Clubul Vauban consideră că în privinţa crizei siriene Franţa a comis grave erori de analiză. Tot aşteptînd să cadă regimul de la Damasc şi preşedintele Bachar al-Assad, diplomaţia franceză nu a fost capabilă de iniţiative. Citez din apelul publicat de Le Figaro: "Rezultat: după cinci ani de refuz de a vedea realitatea, Franţa nu este nici măcar invitată la negocierile legate de viitorul Siriei. Strălucită reuşită a diplomaţiei noastre!" Este criticat şi faptul că Franţa şi-a pierdut influenţa în sînul instituţiilor europene. Citez: "Din douăsprezece posturi politice europene de înalt nivel, noi nu ocupăm nici unul, cînd italienii ocupă patru, printre care preşedinţia Parlamentului şi preşedinţia Băncii centrale. Franţa este în prezent considerată omul bolnav al Europei".

Clublui Vauban publică acest apel şi ca un sprijin faţă de candidatul unic al dreptei la prezidenţiale, François Fillon, considerat drept singurul capabil să reformeze ţara. Dincolo de această dimensiune electoralistă, analizele sale rămîn intersante, şi de altfel Clubul Vauban nu este singurul forum de discuţii care cere deschiderea unei noi pagini pentru diplomaţia franceză. Revista l’Express a publicat recent un vast dosar intitulat "Franţa sub influenţă". Sunt repertoriate de fapt aşa-numitele "legături primejdioase" ale Franţei, sau mai bine spus ale unora dintre responsabilii ei cu ţări precum Qatar, Arabia Saudită, Kazahstan, Rusia…

De fapt, Franţa are 163 de ambasadori în străinătate, ceea ce înseamnă că dispune de a treia mare reţea diplomatică mondială, după cea americană (168 de ambasadori) şi cea chineză (164 de ambasadori). În principiu, Franţa dispune de instrumentele necesare pentru a infuenţa, media, lansa iniţiative, juca un rol pacificator. Din păcate, însă, Franţa mai are şi imaginea, citez, "a unei Republici obosite, a unui model social epuizat, a unei societăţi mai puţin capabilă să se apere decît în trecut". Ceea ce face, scriu realizatorii dosarului din l’Express, ca Franţa să apară vulnerabilă iar "puterile străine înţeleg să profite, cu unele complicităţi interne".

L’Express denunţă clar "zelul" unor deputaţi şi senatori care dau dovadă de "complezenţă, cecitate, egocentrism, venalitate şi favorizează, în Asia centrală şi în lumea arabă, strategia de influenţă a regimurilor despotice."

Subiectul legat de inflenţa diplomaţiei franceze în lume este complex şi plin de subtilităţi, iar pentru publicul larg plin de necunoscute. Abordarea sa este necesară într-un moment cînd, în mod evident, la ministerul de externe, după prezidenţialele şi legislativele de anul acesta, se vor schimba echipele. Actualul şef al diplomaţiei franceze, Jean-Marc Ayrault, a anunţat că după prezidenţale se va retrage din politică.

Vestea nu miră pe nimeni, dar în sine anunţul său are o dimensiune simbolică: oare nu ar trebui să se retragă din politică şi alţi responsabili care au acceptat cu mult prea multă uşurinţă mîinile întinse şi cadourile oferite de tot felul de autocraţi şi dictatori? Sigur, un diplomat, prin natura funcţiei sale, trebuie să strîngă multe mîini. Dar există şi nuanţe în modul în care o poate face.