Uniunea Europeană: ce se ascunde în spatele “mişcărilor anti-sistem”

Au fost ani, înainte de 1989, cînd am auzit de sute şi de sute de ori întrebarea dacă "era posibilă o reformă a comunismului din interior?". Istoria a demonstrat că nu, altfel spus că sistemul comunist era imposibil de reformat şi că era sortit inevitabil prăbuşirii. Din ce în ce mai des începe să fie formulată acest tip de întrebare şi în privinţa Uniunii Europene. Poate fi ea salvată, reformată, transformată în altceva, re-democratizată şi redată oamenilor după ce treptat a devenit o expresie a neoliberalismului şi a unor incredibile contradicţii? Iată cam cum este pusă "chestiunea", în culisele diplomaţiei dar şi în presă, precum şi în programele candidaţilor la prezidenţialele franceze.

Merită atenţie, în acest sens, viziunea socialistului Benoît Hamon în privinţa Europei. El şi-a prezentat-o pe larg, acordînd un interviu pe acest subiect şi cotidianului Le Monde. "In Europa, austeritatea trebuie pusă în minoritate". Iată una din frazele sale cheie. Dacă ne gîndim că adeptul cel mai fervent al politicii de austeritate este Germania, avem deja o pistă interesantă de înţelegere a proiectului european promovat de Benoît Hamon, candidatul socialiştilor la alegerile prezidenţiale. Pentru Benoît Hamon este limpede că Europa suferă de un mare deficit de democraţie, întrucît două instituţii fundamentale, Banca Centrală Europeană şi Comisia europeană, precum şi zona euro, se sustrag de fapt legitimităţii urnelor. El propune, în consecinţă, crearea unei Adunări parlamentare a zonei euro, care ar trebui să fie o emanaţie a parlamentelor naţionale. Iată o viziune interesantă, primul ei merit fiind acela că pledează pentru “mai multă Europă”, deci pentru o mai mare integrare şi nu pentru “mai puţină Europă”, cum este cazul cu partidele anti-sistem.

Referitor la acestea din urmă, fie că sunt de extrema dreaptă fie că sunt de extrema stîngă, ele se întîlnesc la mijloc, mai precis au în comun ideea că demolarea actualei case comune nu poate fi evitată. In Franţa viziunea lui Marine Le Pen provoacă îngrijorare, cu atît mai mult cu cît curentele anti-sistem sunt în ofensivă.

Ele sunt în ofensivă şi chiar se impun pe teren politic şi decizional. Brexit-ul nu este altceva decît consecinţa unei ofensive "anti-sistem". La fel şi Donald Trump, cu un program anti-sistem a ajuns el la Casa Albă. In prezent puţini lideri extremişti se declară în mod deshis “anti-capitalişti” sau "anti-liberali" sau "anti-neoliberali". Este mult mai subtil să spui că eşti anti-sistem, ceea ce poate atrage un electorat mult mai vast. Nu era oare, şi în Europa de răsărit, înainte de 1989, cam toată lumea anti-sistem, chiar şi oamenii care serveau sistemul din interior?

Proiectul de demolare a Uniunii Europene propus de Marine Le Pen, şi analizat cu mare atenţie de presa franceză, este plin de apeluri de natură să atragă un electorat dezamăgit, la fel ca în cazul Brexit-ului sau al prezidenţialelor americane. De fapt Marine Le Pen nu cere demolarea totală a actualei arhitecturi europene ci doar ieşirea Franţei din zona euro şi adoptarea unei politici de protecţionism “inteligent”. Ori, dacă Franţa iese din zona euro este ca şi cum Uniunea Europeană însăşi s-ar destrăma…

În peisajul politic european, cele mai multe curente anti-sistem sunt de dreapta şi se manifestă cel mai activ în Franţa, Germania, Austria, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Marea Britanie. Curentele anti-sistem de stînga sunt dominante în Spania, Grecia, Irlanda şi Italia. In această ultimă ţară Mişcarea 5 stele depăşeşte clivajul stînga-dreapta.

Ne aflăm deci într-o perioadă de mare efervescenţă a mişcărilor anti-sistem iar retorica “anti-sistem” este extrem de eficientă atît în Europa cît şi în Statele Unite. Istoricul american Perry Anderson semnează un articol în publicaţia franceză Le Monde Diplomatique în care consideră că actuala Uniune Europeană, o construcţie “neoliberală”, este în agonie şi că de fapt europenii trăiesc o epocă de tranziţie.

Cum va fi însă ridicat noul edificiu, prin demolarea celui vechi sau prin transformarea sa din interior, este încă prea devreme să ne exprimăm, nici una dintre cele două metode nu pare să se impună.