Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


60 de ani de eforturi pentru construirea casei europene: bilanţ pe fond de oboseală

traites_de_rome_la_salle_des_horaces_et_des_curiaces_0.jpg

Semnarea Tratatului de la Roma în urma cu 60 de ani
Semnarea Tratatului de la Roma în urma cu 60 de ani
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele construcţiei europene, suscită puţin entuziasm festiv în Franţa. In context de alegeri prezidenţiale, dezbaterea în jurul Europei este însă prezentă, iar unii candidaţi la funcţia supremă îşi expun pe larg viziunile şi lansează uneori propuneri interesante. Este cazul cu Emmanuel Macron, candidat independent centrist, care consideră că “a fi pro-european timid este ca şi cum ai fi pierdut deja partida”.

In acest moment aniversar constructorii Uniunii Europene par obosiţi. Ei se agită pe schelele acestui edificiu, dar dau impresia că de o vreme au pierdut schiţele şi planurile după care trebuiau finisate lucrările. Mai mult decît atît, cînd îşi vorbesc parcă nu se mai înţeleg între ei, parcă nu mai au o limbă comună, parcă fiecare a revenit la limba sa maternă de unde impresia unui turn Babel care nu mai are forţa de a se ridica spre cer.

In ce priveşte construcţia europeană, ea nu spre cer îşi dorise să urce, ci spre pace şi prosperitate, ceea ce, parţial, a şi reuşit. Doi dintre actorii principali ai acestui proiect de societate fără precedent în istorie, Franţa şi Germania, se privesc în prezent cu suspiciune. După cum arată Emmanuel Macron în interviul acordat cotidianului Libération, Berlinul are impresia că Parisul cam încetineşte pasul. Iar Parisul, care s-a vrut întotdeauna în avangada ideilor, se teme că Uniunea Europeană ar putea deveni din ce în ce mai mult un fel de codomeniu economic german.

Este simptomatic pentru această aniversare faptul că pînă în ultima clipă şefii de stat şi de guvern ai celor 27 (pentru că Marea Britanie nu mai aparţine clubului) au trebuit să facă eforturi pentru a conveni în jurul unei declaraţii comune. Iar la ora la care scriam eu aceste rînduri acest pariu nu era încă integral cîştigat, cele mai mari reticienţe venind dinspre Polonia.

In interviul său, Emmanuel Macron, care îi detestă deci pe pro-europenii “timizi”, face o radiografie a eşecurilor Europei. Ea a rămas, la sfîrşitul anilor 90, fără un leadership puternic, spune demnitarul francez. Europa s-a mai lăsat atrasă într-o "derivă ultraliberală" care i-a dezechilibrat piaţa unică.

Emmanuel Macron semnalează în context un paradox: cine a vrut de fapt ca în Europa să fie instalată o flexibilitate maximă a mîinii de lucru? Marea Britanie. Si cine iese acum din Europa “ultra-liberală”? Tot Marea Britanie, care împreună cu Olanda s-a aflat în fruntea curentului ultra-liberal.

Ar merita, poate, pentru ridicarea moralului, să evocăm în acest context aniversar că Europa a fost, totuşi, timp de cîteva decenii, un model pentru alte regiuni ale lumii. Pentru ţările Europei de răsărit ieşite din comunism integrarea europeană a ţinut loc de proiect de societate după prăbuşirea ideologiei comuniste. Crearea zonei euro a fost urmărită cu mare atenţie în ţările arabe, africane, asiatice şi latino-americane, care, în anumite momente, au vrut să se lanseze şi ele în acest tip de experienţă. Uniunea Europeană s-a mai vrut, şi uneori a şi reuşit, un mare exportator de democraţie. Ea a încercat să fie şi un exportator de prosperitate, ceea ce i-a reuşit mai puţin.

Poate că ultima mare iniţiativă a Uniunii Europene a fost atunci cînd, în 2008, Nicolas Sarkozy a convocat la Paris un summit destinat să pună bazele aşa-numitei Uniuni pentru Mediterana. Cele două maluri ale Mediteranei ar fi urmat să se asocieze într-un ansamblu avînd ca scop tocmai pacea, prosperitatea şi democraţia. Dar nu a fost să fie, iar între timp o întreagă regiune din zona Magrebului şi a Orientului apropiat a intrat într-o criză majoră. Iar unda de şoc a acestor revoluţii, războaie civile, convulsii sociale, migraţii şi ideologii fascizante perturbă profund întregul edificiu european.

Personal mă întreb dacă la Roma şefii de stat şi de guvern vor respecta un minut de reculegere pentru africanii care s-au înecat săptămîna aceasta în Mediterana încercînd să treacă în Europa. Această nouă dramă îndoliază într-un fel summit-ul de la Roma dar reprezintă şi un dramatic avertisment dat europenilor. Pentru că în timp ce alte milioane de oameni sunt, iată, dispuşi să-şi rişte viaţa ca să ajungă în Europa, noi europenii, am devenit nejustificat de “timizi” ( cum spune Macron) în raport cu propria noastră casă…

Greu de spus însă dacă acest mesaj tragic trimis de africanii care şi-au pierdut viaţa acum cîteva zile ca să ajungă în Europa ar putea relansa entuziasmul europenilor pentru Europa. Un mare filozof european, Friedrich Wilhelm Nietzsche, pronunţa, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, această frumoasă frază: “Trebuie să acţionăm întotdeauna ca şi cum progresul ar exista”. Poate că europenii ar trebui să reflecteze la ea, ca la un minim argument pentru a nu mai fi “timizi” cînd vine vorba de apărat pacea, democraţia şi prosperitatea.

 

 

 

1422