
Special Paris
Musulmanii din Franţa au realizat o cartă a imamilor pentru a combate discursul extrem
imamul_de_bordeaux_tareq_oubrou_in_timpul_unei_predici_intr-o_moschee_franceza_decembrie_2013.jpg

Consiliul francez pentru Cultul Musulman este instanţa reprezentativă pentru a doua religie existentă în Franţa. Reprezentanţii moscheilor sunt invitaţi să semneze documentul care clarifică misiunea imam-ului şi statutul său, elemente esenţiale de care se va ţine cont atunci când vor fi aleşi noi imami.
Potrivit textului, 'Dumnezeu este la originea vieţii la fel cum este sursa a tot ceea ce este bun şi nu va fi invocat pentru a justifica ura şi pentru a semăna teroarea’. Imamii au obligaţia să le amintească fidelilor să se roage pentru Franţa şi pentru cetăţenii care locuiesc în ea.
Consiliul Musulmanilor a anunţat imediat după atentatele din noiembrie 2015 că doreşte realizarea unui astfel de document dar până acum nu s-a întâmplat. Ïn tot acest timp, guvernul a cerut Consiliului să ia măsurile necesare pentru a combate discursul extremist.
Proiectul a tot fost amânat căci responsabilii acestui cult sunt divizaţi în ceea ce priveşte şantierul islamului în Franţa. Imamul marii moschei din Paris, care este subordonată celei din Algeria şi care aspiră mereu la un rol central în islamul francez, a publicat, prin intermediul Le Point, ‘ o proclamaţie a islamului în Franţa’ potrivit căreia ‘orice musulman trebuie să respecte valorile şi legile republicii franceze’. *
In Franţa activează aproximativ 1.800 de imami care conduc 2.500 de moschei. Trei sute dintre ei vin din Algeria, Maroc şi Turcia principalele ţări de origine a celor 5 milioane de musulmani care trăiesc în Franţa. Anouar Kbibech este preşedintele Consiliului pentru Cultul Musulman şi spune că toţi imamii vor avea interesul să semneze documentul pentru a putea ieşi din spirala suspiciunilor, actelor de violenţă şi terorism care planează asupra reprezentanţilor acestui cult.