Slogane, slogane, slogane…

Spune-mi ce slogan ai ales ca să-ţi spun cine eşti. Această frază nu este încă un proverb, dar nici nu se situează foarte departe de realitate. Prin sloganele lor candidaţii îşi pun în evidenţă temperamentul şi sintetizează uneori într-o frază un întreg program. În general sloganele sunt alese cu grijă, după multe reuniuni ale echipelor de campanie respective, iar uneori "testate" în circuit închis sau chiar mai larg înainte de a fi date publicităţii. Iar uneori sunt modificate pe parcurs, cum a fost cazul cu Benoît Hamon care, cu 30 de zile înainte de primul tur de scrutin al prezidenţialelor, a optat pentru formula "Important este să participi". Un slogan împrumutat de la competiţiile sportive, nu este greu de observat acest lucru.

Într-un context în care candidatul socialist se situează însă pe ultimul loc (din seria primilor cinci candidaţi importanţi) el s-a adaptat de fapt situaţiei. Sloganul său iniţial era plin de ambiţii şi chiar puţin poetic: "Faire battre le cœur de la France" (A face să bată inima Franţei). Personal cred totuşi că această formulă era puţin pretenţioasă, chiar "sforăitoare"… E ca şi cum Benoît Hamon s-ar fi vrut un medic cardiolog care sare în ajutorul unui pacient ameninţat de infarct, care pacient era însăşi Franţa. Acum, cu un slogan mai modest la nivelul ambiţiilor, el nu riscă să fie nici ironizat şi nici acuzat de megalomanie. Cel care a cîştigat primarele socialiste nu-şi mai propune de fapt decît să "participe", ceea ce onorează de fapt pe fiecare…

Despre candidatul dreptei, François Fillon, se spune că şi-a ales singur sloganul care sună în felul următor: "Une volonté pour la France" (O voinţă pentru Franţa). O formulă voluntaristă deci, de natură să-i pună în valoare capacitatea de a trece peste toate dificultăţile în vederea atingerii  scopului pe care şi l-a propus, de a ajunge la Palatul Elysée pentru a putea apoi reforma Franţa.

Pentru moment acest slogan nu a stimulat însă o mare dinamică electorală în favoarea lui François Fillon, sondajele îl plasează pe locul trei, deci fără nici o şansă de a ajunge în turul al doilea al prezidenţialelor. Sigur, de vină nu este sloganul ci afacerile de nepotism care îi afectează imaginea.  

Candidatul ieşit din rîndurile socialiştilor dar care a devenit unul de centru, Emmanuel Macron, pare să cîştige însă mai mult teren cu formula "En marche". Am putea traduce acest slogan prin "în mers", deşi cred că sensul cel mai apropiat este "în marş". Pentru că de fapt acest lucru doreşte să-l sugereze Emmanuel Macron, şi anume că el se află în drum spre putere, angajat într-un "marş" spre Palatul Elysée şi că în urma lui se află o întreagă masă de alegători care doresc, ca şi el, viitorul şef, redresarea Franţei. Cuvîntul "marş" are însă o vagă conotaţie militară care poate deveni supărătoare…   

Destul de subtil mi se pare sloganul radicalului de stînga Jean-Luc Mélenchon: "L’avenir en commun" (Viitorul în comun). Un mod de a spune că dincolo de numeroasele sensibilităţi politice care îi separă, francezii au cu toţii şi ceva în comun, dorinţa unui viitorul mai bun. "În numele viitorului pe care trebuie să-l construim în comun vă invit să votaţi cu mine", iată ce sugerează de fapt sloganul lui Mélenchon. Sintagma găsită de el este abilă, nimic de spus, dar promisiunile pe care le face sunt atît de generoase şi incredibile încît la acest nivel el îşi pierde credibilitatea. El promite nici mai mult şi nici mai puţin decît crearea a trei milioane cinci sute de mii de locuri de muncă, ceea ce sună aproape grotesc, trebuie efectiv să fii naiv să poţi crede într-o astfel de utopie.

Lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, a ales un slogan care pare împrumutat din sentinţele judecătoreşti: "Au nom de peuple" (În numele poporului). Sloganul este, nimic de spus, în acord perfect cu ceea ce crede şefa extremei drepte despre ea însăşi, şi anume că ar reprezenta cu "adevărat" voinţa francezilor. Cum ea promite că va recurge des la instrumentul referendumului, în caz că va fi aleasă la Palatul Elysée, sloganul ei sugerează şi faptul că bătălia ei politică s-ar da în numele poporului, pentru ca poporului să-i fie într-un fel "retrocedată" puterea.

Se ştie deja că în această perspectivă Marine Le Pen doreşte scoaterea Franţei din zona euro şi chiar din Uniunea Europeană. Dar oare n-au procedat aşa şi britanicii, Brexitul nu s-a produs în numele poporului britanic? Marine Le Pen sugerează prin sloganul ei că poporul poate avea ultimul cuvînt, dacă se mobilizează pentru un anumit proiect politic…