
Special Paris
Prezidenţialele franceze: «Cabinetul negru», sondajele de opinie şi politica externă
macron.jpg

Emmanuel Macron, candidatul independent de centru, a fost invitatul colegilor noştri francezi. Ocazie cu care a putut să-şi prezinte timp de o jumătate de oră principalele măsuri în materie de politică externă. Ce spune despre relaţia cu Rusia şi cu preşedintele Vladimir Putin? Candidatul mişcării « En Marche ! » profită mai întâi de ocazie pentru a-i arăta cu degetul pe trei dintre contracandidaţii săi. « Nu împărtăşesc aceleaşi valori cu preşedintele Putin şi deci nu fac parte dintre cei care sunt fascinaţi de forţă. François Fillon, Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon şi-au manifestat déjà marea admiraţie pentru Putin, ceea ce nu este cazul meu. Cred că ne păcălim, ne înşelăm când uităm care sunt principiile Europei. Europa reprezintă şi valorile iar cuplul franco-german este un cuplu puternic şi coerent care este capabil să vorbească cu preşedintele Putin » spune Emmanuel Macron.
Dosarul sirian a fost şi el abordat de candidatul centrist, la fel ca şi de François Fillon. Acuzat că este un apropiat Rusiei, candidatul conservatorilor din partidul LR, a replicat apropos de situaţia din Siria. « Chiar dacă ne este greu, trebuie să vorbim cu ruşii, cu iranienii şi cu turcii ca să găsim un acord care să menajeze interesele unor şi altora şi care totodată să permită plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi evoluţia regimului sirian », spune François Fillon. În urma atacului chimic de zilele trecute soldat cu cel puţin 86 de morţi – din care 27 de copii – atac pus pe seama regimului al-Assad, candidatul conservator propune sancţionarea liderului de la Damasc.
François Fillon continuă să insiste cu acuzaţiile despre presupusul « cabinet negru » de la Palatul Elysée
Invitat al postului de radio public France Inter, François Fillon a revenit asupra acestui presupus « cabinet negru », cabinet ocult de la Elysée. « Revelaţiile privind aşa-zisele locuri fictive de care ar fi beneficiat membrii familiei mele au fost montate şi pilotate de la Elysée », a spus candidatul LR amenințându-l totodată cu un proces pe preşedintele François Hollande şi « pe toţi cei care au fost la originea acestei afaceri ». În argumentația său, Fillon a precizat că are « toate informaţiile, toate dovezile » în acest sens.
Răspunzând acestor declaraţii grave, Stéphane Le Foll, purtătorul de cuvânt al guvernului socialist de la Paris, a denunţat « acuzaţii defăimătoare. Nu a existat niciodată nici un cabinet negru, nici alb, nici gri, nici galben, niciodată ! » a exclamat nervos Le Foll.
Contactat de ziarul Le Parisien anturajul preşedintelui francez a dezminţit orice intervenţie. Totodată, Palatul Elysée precizează că cel puţin doi colaboratori ai preşedinţiei au primit scrisori anonime conţinând ameninţări cu moartea.
Reamintim că François Fillon este pentru moment distanţat în sondajele de opinie de extremista de dreapta Marine Le Pen şi de independentul de centru Emmanuel Macron. În ultima vreme însă se apropie repede din spate Jean-Luc Mélenchon. Stângistul, candidat al mişcării « La France insoumise / Franţa nesupusă », este doar la un procent sau două în urma conservatorului.
Căderea în sondaje a lui François Fillon s-a accelerat în urma scandalului zis Penelopegate după numele soţiei sale bănuită, ca şi copii cuplului, că ar fi beneficiat ani de zile şi contra unor sume importante de bani de locuri de muncă fictive la Parlament. Atât François cât şi Penelope Fillon, ca şi supleantul candidatului de la Parlament, au fost inculpaţi de justiţie în acest scandal.