
Special Paris
Teroristul de pe Champs-Elysée: un om « excesiv de periculos » şi cu un lung trecut judiciar
20170421_123727.jpg

Atacatorul, pe nume Karim Cheurfi, francez din periferia Parisului, avea 39 de ani şi era binecunoscut, în radarele poliţiei de ani de zile déjà. In 2001 el a tras mai multe focuri de armă împotriva poliţiştilor dintr-un comisariat în care fusese încarcerat provizoriu. Găsit vinovat în urma procesului, el este condamnat în 2005 la 15 ani închisoare dar va sta doar 10. Recent, acelaşi bărbat, ieşit de după gratii, a fost ţinta unei anchete antiteroriste după ce a ameninţat din nou oameni de ordine şi a promis că va ucide poliţişti. Arestat în februarie, el va fi repede eliberat din lipsă de probe suficiente. Nu este clar dacă era sau nu fişat « S » dar surse citate de Le Monde spun că el nu s-ar fi remarcat în puşcărie ca fiind un radicalizat, un islamist. In schimb, ura sa contra poliţiei rămâne intactă, este dealtfel şi motivul pentru care făcuse obiectul unei anchete antiteroriste.
Aseară pe Champs-Elysées, recidivistul a venit la bordul maşinii sale, un Audi gri, s-a oprit în dreptul unei dube de poliţie, şi-a scos arma automată de tip kalaşnikov şi a început să tragă în forţele de ordine. Un poliţist a fost ucis, alţi doi răniţi. Atacatorul a fost repede « neutralizat » cum se spune, adică a fost împuşcat mortal de poliţie în timp ce fugea să se adăpostească pe celebra arteră pariziană.
Daech revendică atentatul ca să-şi facă publicitate?
La bordul maşinii sale a fost găsită o scrisoare în care se ia apărarea Organizaţiei teroriste stat islamic. O mişcare teroristă care a revendicat aseară atentatul evocând însă un belgian la originea atacului. O coincidenţă de nume ar putea fi la originea acestei divergenţe. Alţi comentatori şi surse ale serviciilor de informaţii afirmă că Daech în fapt doar a profitat de crima lui Karim Cheurfi pentru a-şi face publicitate dar că nu l-a teleghidat deloc pe respectivul.
Am fost la ora prânzului la faţa locului şi am văzut scena tragediei. Nu însă şi urme, ele fuseseră şterse de poliţie după terminarea prelevării probelor necesare anchetei. Doar urme de gloanţe – mai exact nişte găuri mari provocate de gloanţe într-o uşă a unei clădiri în care se presupune că teroristul a vrut să se ascundă – sunt vizibile.
Foarte vizibili erau azi acolo şi zeci de ziarişti veniţi de pe toate meridianele. In fine, la baza unui copac unde ne putem imagina că a murit Xavier Jugelé, poliţistul de 37 de ani, erau puse déjà buchete de flori. De notat că respectivul a intervenit după atentatul de la Bataclan din noiembrie 2015, a fost invitat la concertul de redeschide a sălii anul trecut şi era foarte activ în sânul comunităţii gay din cadrul poliţiei.
Decesul lui Xavier Jugelé nu face decât să se adauge unei lungi liste de poliţişti, militari şi jandarmi ucişi de terorişti islamişti în ultimii 5 ani. Din 2012 încoace, de la afacerea Merah de la Toulouse, 9 membrii ai forţelor de ordine au fost asasinaţi de jihadişti.
La ora prânzului, Avenue des Champs-Elysées era plină de lume, mulţi gurăcască dar şi turişti care treceau pe acolo ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic cu doar câteva ore în urmă.