Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prezidenţiale franceze: Emmanuel Macron, o opţiune "carteziană"

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Prezidenţialele franceze intră într-o nouă fază odată cu duelul direct dintre Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, două programme care se opun, două viziuni total diferite în ce priveşte economia, Europa, globalizarea şi numeroase alte dosare, precum relaţiile cu Rusia şi cu Vladimir Putin. Ce concluzii putem trage pentru moment din rezultatele primului tur de scrutin? Privire de ansamblu cu Matei Vişniec.

Primul tur de scrutin al prezidenţialelor franceze este, înainte de toate, o veste bună pentru Europa, pentru democraţie şi pentru tineri.

Europa poate respira uşurată întrucît francezii par decişi să nu permită ca după "Brexit" continentul nostru să fie destabilizat de un "Frexit", altfel spus de o eventuală ieşire a Franţei din Uniunea Europeană. Democraţia are de cîştigat pentru că Emmanuel Macron încarnează în prezent reînnoirea vieţii politice în Franţa şi mai ales, pentru prima dată, formarea unui veritabil "centru" care ia iniţiativa în peisajul politic hexagonal.

Tinerii din Franţa, dar şi din Europa au motive să creadă că un preşedinte de 39 de ani instalat la Palatul Elysée va crea o nouă dinamică în favoarea lor, le va deschide noi orizonturi, îi va ajuta să se exprime, să aibă un acces mai mare în spaţiul economic şi cel decizional. Brexit-ul a fost, într-un fel, o lovitură dată tinerilor, a celor care s-au format în ultimile două decenii cu gustul liberei circulaţii şi al oportunităţilor oferite de construcţia europeană.

Emmanuel Macron poate miza în prezent pe un electorat care, în marea sa majoritate, este conştient că Franţa are un rol enorm de jucat în contextul construcţiei europene şi că nu-şi poate permite să dezerteze de la această misiune (cum doreşte Marine Le Pen).

Chiar dacă omul care are acum cele mai mari şanse să devină preşedinte al Franţei nu se poate lăuda cu o mare experienţă politică, şi mai ales cu o statură internaţională, el este desemnat de fapt să încarneze speranţa.

Pentru partidele tradiţionale, socialiştii şi dreapta republicană, faptul că nu sunt reprezentate în turul al doilea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani,  reprezintă o imensă sancţiune. Ele vor trebui să înceapă, imediat, o vastă operaţiune de reconstrucţie internă, iar pentru socialişti se pune şi problema unei refondări ideologice.

Personal cred că francezii nu mai suportă o anumită imagine care circulă în presa străină: aceea a unei Franţe capabilă să trimită un preşedinte de extremă dreapta la Palatul Elysée. Prea des s-a spus, deasemenea, că Frontul Naţional condus de Marine Le Pen este "primul partid al Franţei" sau "primul partid al tinerilor". Votul de pe 23 aprilie doreşte să dezmintă aceste clişee.

Fancezii nu s-au lăsat seduşi nici de populismul de stînga încarnat de Jean-Luc Mélenchon, deşi nemulţumirile alegătorilor rămîn foarte mari iar votul sancţiune s-a exprimat sever prin scorul mare obţinut de extrema dreaptă şi de extrema stînga.

Emmanuel Macron rămîne însă o "necunoscută" a vieţii politice franceze întrucît ascensiunea sa a fost totuşi surprinzător de rapidă. In spatele său se află o puternică maşină mediatică şi oameni cu experienţă care l-au "împins în faţă", precum Jacques Attali, cel care i-a sugerat de fapt lui François Hollande să-l ia pe Emmanuel Macron sub aripa lui. De la actualul preşedinte fracez aflat la sfîrşit de mandat tînărul Macron a învăţat cel puţin un lucru: arta sintezelor politice.

In discursul său de duminică seară, Emmanuel Macron a subliniat din nou că se doreşte un lider politic "dincolo de diviziuni", reconcilierea francezilor fiind obiectivul său numărul unu. El mai doreşte să încarneze "exigenţa optimismului", pentru Franţa şi pentru Europa. Iar în calitate de fost ministru al economiei, care ştie ce înseamnă o "bulă" imobiliară sau financiară, el a spus că "speranţa nu este o bulă", şi că va face tot posibilul să-i dea un sens real.  

Într-un moment delicat, de criză, al istoriei lor, francezii demonstrează deci că sunt "cartezieni" şi că refuză înfrîngerea democraţiei, excesele şi extremele. Poate că în felul acesta ei transmit un semnal şi întregului Occident care se complace prea mult, cu o voluptate chiar suspectă, în contemplarea propriei decandenţe.  

 

 

 

Prezidenţiale franceze: Emmanuel Macron, o opţiune "carteziană"