Peisajul politic francez, zdruncinat după primul tur al prezidenţialelor

Emmanuel Macron este foarte bine plasat ca să devină viitorul preşedinte al Franţei, cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei. Cel care nu a fost până acum niciodată ales în vreun post, era necunoscut francezilor acum trei ani. El şi-a câştigat aşadar pariul mizând pe sloganul "Nici de dreapta, nici de stânga". Criticat pentru programul său, uneori neclar, cel care a fost doi ani ministru al Economiei sub preşedinţia lui François Hollande după ce îi fusese acestuia consilier economic, a demonstrat că nu este doar o făcătură mediatică cum spun adversarii săi cei mai înverşunaţi.

În ton cu dorinţa francezilor de reînoire a clasei lor politice, tânărul de doar 39 de ani le-a promis compatrioţilor săi că va schimba "softul politic", felul de a guverna de până acum. Pur produs al şcolilor de elită franceze, fost bancher de afaceri la Rothschild, intrat în politică de abia acum 5 ani, Emmanuel Macron a avut intuiţia, a înţeles ce nu mai merge la marile partide politice. După ce a demisionat din postul de ministru şi şi-a creat o mişcare - En Marche! - ce revendică azi aproape 300.000 de aderenţi, Macron a prezentat un program de inspiraţie social-liberală.

Cu discursul său transpartizan, el a sedus însă mai degrabă clasele mijlocii - ţinta sa principală - şi mai puţin clasele populare şi rurale, mai reticente vizavi de globalizarea pe care o tot promovează. Pentru cei care-l critică, Macron este doar un "OZN", un "iluzionist" plin de contradicţii

Amator de literatură, centristul a ales, spre deosebire de concurenţii săi, să se afişeze în public cu soţia sa Brigitte, fosta sa profesoară de franceză de la liceu, cu 24 de ani mai în vârstă decât el.

Pentru socialiştii francezi, o înfrângere istorică

Partidul socialist este minat din interior şi discreditat de mandatul, considerat de mulţi drept mediocru, al preşedintelui François Hollande. Declinul partidului socialist este palpabil iar dovada cea mai bună este că reprezentantul său nu este în primii trei clasaţi. E vorba deci de un adevărat cataclism.

Degringolada socialiştilor este şi mai spectaculoasă dacă privim doar 5 ani în urmă. Când Hollande ajunge la putere în 2012, partidul socialist părea mai puternic ca niciodată: conducea majoritatea regiunilor şi departamentelor, controla marile oraşe începând cu capitala Paris, controla Adunarea naţională şi chiar şi Senatul, lucru care era o premieră pentru stânga. 5 ani mai târziu, după un mandat marcat de un şomaj de masă şi o serie de atentate fără precedent, partidul lui Hollande nu mai conduce decât 5 regiuni din 13 şi doar 26 de departamente dintr-o sută. În fine, la municipalele din 2014 a pierdut 150 de oraşe de peste 9 mii de locuitori, o înfrângere istorică şi ea.

Cu toate că era din grupul de aşa-zişi "frondori" - cei care contestau politica guvernamentală - Benoît Hamon a plătit acum poliţele unui mandat prezidenţial nepopular. Candidatul a eşuat deasemenea să reconcilieze un partid divizat între social-liberali şi partizanii unei linii mai stângiste.

Singura consolare pentru socialişti este că nu sunt singuri în Europa în această tristă situaţie. Forţele social-democrate din Grecia, Austria, Spania sau Olanda înregistrează înfrângere după înfrângere. Marginalizarea şi mai mare, sau nu, a partidului fondat acum un secol, va depinde în mare măsură de rezultatele de la legislativele din iunie.

Pentru dreapta, eliminarea din turul doi este o lecţie usturătoare care putea fi foarte uşor evitată

Înfrângerea lui François Fillon i se datorează în mare parte candidatului. În urmă cu nici 6 luni acesta era dat marele învingător, viitorul preşedinte al ţării fără niciun dubiu. Au urmat însă diversele revelaţii. Mai întâi cum şi-a angajat, probabil fictiv, nevasta şi copii, la parlament plătindu-le salarii uluitoare pentru munci inexistente. Acuzaţii pentru care a fost pus sub urmărire judiciară. Au venit apoi informaţiile legate de diversele costume, extrem de costisitoare, pe care i le plătea un controversat om de afaceri. Tot atâtea scandaluri şi revelaţii jenante care l-ar fi obligat în mod normal să se retragă. Partidul său ar fi avut probabil numai de câştigat dar a fost să fie altfel, Fillon s-a încăpăţânat iar responsabilii de la LR n-au avut forţa şi probabil nici curajul să-l dea la o parte. Strategie care s-a regăsit oglindită, fără suprize, la acest prim tur al prezidentialelor. Conservatorilor francezi nu le mai rămâne acum decât să mizeze totul pe legislativele din iunie. Manevrele, de culise sau nu, au început déjà de aseară. Viitorul partidului LR se scrie deja dar fără François Fillon.

Extremista de dreapta, nicio şansă de victorie la turul doi din 7 mai

În fine, să n-o uităm pe Marine Le Pen, finalista de peste două săptămâni în faţa lui Emmanuel Macron. Extremista de dreapta, chiar dacă înregistrează un scor istoric de mare, va avea mari dificultăţi pe 7 mai. O serie de sondaje îi prezic deja o înfrângere usturătoare, în cel mai bun caz de 60% contra 40%. Ca să poată visa eventual la un loc la Palatul Elysée ea va trebui să-i liniştească pe cei care sunt speriaţi de radicalitatea programului ei electoral: imigraţia sau ieşirea din UE şi din moneda unică. Credibilitatea lui Marine Le Pen este una din sfidările cu care se confruntă candidata frontistă. Apoi, ea va trebui să-şi atragă electoratul popular, încă nu complet sedus de ea. În fine, ca să câştige pe 7 mai ea va trebui să-i atragă pe alegătorii lui Fillon. Tot atâtea variabile, condiții, care-i fac foarte putin probabilà victoria la prezidentiale.