Le Monde: "Macron – Le Pen: cele două Franţe"

Cifrele sunt într-adevăr de natură să provoace un frison de frică. Peste  şapte milioane şase sute de mii de francezi au votat pentru Marine Le Pen. Ceea ce înseamnă cu două milioane opt sute de mii mai mult decît în 2002. De altfel scorul obţinut la acest scrutin de Frontul Naţional este cel mai mare din istoria sa. Ne putem pune deci întrebarea, ce s-a întîmplat în ultimii cinci ani pentru ca aproape 3 milioane de alegători să adere la discursul naţionalist, anti-mondialist, anti-liberal şi anti-european al lui Marine Le Pen.

Peste şapte miloane unspreze mii de francezi au votat cu extrema stîngă, deci cu un lider, Jean-Luc Mélenchon, care şi el tună şi fulgeră împotriva "sistemului", împotriva Bruxelles-lui, împotriva construcţiei europene în care el vede o deturnare a suveranităţii popoarelor, împotriva globalizării în care el vede mîna manipulatoare a ultra-liberalilor.

Aceşti doi lideri, şefi de partide extremiste, Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon au multe lucruri în comun, printre altele o anumită simpatie pentru Rusia şi Vladimir Putin. Iar duminică seară, după afişarea rezultatelor, au mai avut ceva în comun: o decepţie pe care cu greu au încercat să şi-o mascheze. Marine Le Pen spera să iasă de fapt pe primul loc, iar Jean-Luc Mélenchon să iasă pe al doilea. Unii comentatori cred de altfel că dinamica lui Mélenchon a fost crescătoare, dar că atacul terorist de pe Champs-Elysées, cu trei zile înainte de scrutin, i-a fost într-un fel fatal, pentru că de o pe zi pe alta mulţi alegători s-au decis să voteze pentru Marine Le Pen în care văd promisiunea unei politici securitare mai eficiente.

Pentru a rezuma putem spune că pericolul extremist nu a trecut în Franţa, şi vom avea un indicator în acest sens pe 7 mai. In prezent Emmanuel Macron este dat cîştigător cu un procent situat între 62 şi 64 la sută. Ar fi însă un coşmar să cîştige doar cu 51 sau cu 52 la sută… In orice caz, cea mai mare greşală a clasei politice franceze ar fi să-i lase pe extremişti să vorbească în numele "poporului" şi să se considere unicii tribuni legitimi ai poporului.