Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franţa, laborator al unei noi forme de democraţie?

000_hi0pa_0.jpg

Emmanuel  Macron se doreste, printre altele, candidat al tinerilor
Emmanuel Macron se doreste, printre altele, candidat al tinerilor
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Peisajul politic francez apare ca fiind profund modificat în urma votului de duminică. Două partide tradiţionale au ieşit din cursă, o nebuloasă centristă se formează în jurul lui Macron dar pentru moment este greu de evaluat forţa ei. Este oare Franţa un laborator democratic în acest moment şi pe cale să propună un alt model de a aborda acţiunea politică? Dezvoltăm acest subiect cu puncte de vedere exprimate de Emmanuel Macron dar şi de cîţiva scriitori, sociologi şi filozofi.

Emmanuel Macron repetă des acest lucru: din punctul său de vedere mişcarea sa intitulată “En marche” reprezintă ceva nou, o depăşire a clivajelor tradiţionale, o altă modalitate de a face politică, de a mobiliza energiile francezilor. El refuză, deja, vechile concepte de gen “dreapta” sau “stînga”. Iar prin reformele pe care le preconizează înţelege să adîncească schimbările în peisajul poltic, de exemplu prin reducerea cu o treime a numărului de parlamentari. Intr-un tract difuzat probabil în milioane de exemplare de simpatizanţii mişcării sale putem citi aceste rînduri: Emmanuel Macron este diferit de ceilalţi oameni politici care l-au precedat pentru că el are o veritabilă meserie, a lucrat în sectorul privat şi în cel public, este capabil să recunoască valoarea unei idei chiar dacă vine din altă tabără politică, iar cei care îl susţin provin din toate orizonturile…

In cotidianul le Monde, eseistul Gaspard Koenig afirmă chiar că Emmanuel Macron ar putea reprezenta depăşirea unui dualism pe care tot Franţa l-a inventat. Revoluţionarii francezi din 1789 au creat de fapt termenii “dreapta” şi “stînga”, două concepte care au structurat apoi toată era industrială şi toată istoria democraţiei. Nu este exclus însă, mai spune Gaspard Koenig, ca mişcarea “En marche” să structureze treptat o nouă anatomie politică, pe baza a două noi concepte, "deschidere - închidere”, purtînd marca erei numerice… Pentru că de fapt, Emmanuel Macron şi Marine le Pen se opun şi pe un teren filozofic: primul candidat pledînd pentru o Franţă deschisă spre lume şi pentru o practică orizontală a puterii, iar al doilea pentru o Franţă închisă şi pentru o practică verticală a puterii.   

Scriitorul Emmanuel Grand, care se exprimă în Libération, îi dă un sfat extrem de interesant lui Emmanuel Macron în cazul în care va deveni preşedinte, şi anume să includă un ministru german, francofon şi francofil, în guvernul francez. Si nu la orice minister, ci la cel al industriei. Ce lucru formidabil ar fi, mai arată Emmanuel Grand, ca francezii să înceapă să simpatizeze un astfel de ministru, ca acest german să cîştige inima francezilor, să devină un veritabil simbol al unei mai mari apropieri între Franţa şi Germania. Pentru că de fapt utopia construcţiei europene depinde de aceste două ţări, ca şi prezervarea păcii în Europa.

Filozoful şi scriitorul Jean-Pierre Le Goff, care se expimă în le Figaro, vede în actualele frămîntări politice franceze un ecou dintr-o anumită perioadă a Revoluţiei franceze, cînd a început să fie contestată democraţia reprezentativă. Tot mai mult se vorbeşte acum de “democraţia directă” care ar avea valenţe mai mari decît exercitarea funcţiilor pe bază de mandat electiv. Chiar şi lipsa de experienţă politică, spune Jean-Pierre Le Goff, este considerată ca “un gaj de autenticitate şi de reînnoire”. Nu este oare, chiar Emmanuel Macron, reprezentantul acestui curent de gîndire, nu are el tendiţa să spună "votaţi pentru mine întrucît eu nu sunt ca ei, ca toţi ceilalţi oameni politici care au 30 de ani de experienţă dar nu ar reuşit nimic".

De notat şi faptul că Le Goff nu crede în formulele "deschis - închis", sau "eu construiesc poduri şi sunt progresist pentru că adversarul meu construieşte ziduri". Totul este mult mai complicat, spune filozoful francez, cu atît mai mult cu cît subiecte precum "insecuritatea culturală, neliniştea identitară şi imigraţia sălbatică" au fost tot atîtea tabuuri în societate, din cauza stîngii în special şi a gîndirii politice corecte, ceea ce a permis extremei drepte să-şi asume rolul de a le repune în discuţie în maniera sa…