Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cuplul Brigitte - Emmanuel Macron, o mină de aur pentru presa „people”

000_fb5gy_0.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Istoria democraţiei a evoluat în paralel cu industria de divertisment şi cu artele spectacolului. Nu întîmplător marile scrutinuri, în special cele prezidenţiale, au devenit, treptat, şi nişte mari „spectacole” umane, populare, mediatice, în care suspansul este instrumentalizat de comentatori şi de mediile de informare. Actualele prezidenţiale franceze nu scapă acestui fenomen, iar Matei Vişniec ne propune să intrăm mai adînc în anatomia fuziunii dintre democraţie şi spectacol.

Personal cred că democraţia ar trebui tratată cu ceva mai multă sobrietate, din respect pentru marea miză a misiunii sale, aceea de a decanta voinţa populară şi de a gestiona viitorul a milioane de oameni. „Diavolul” (spun asta în stil ghiduş şi între ghilimele) se amestecă însă în ceea ce ar trebui să fie un exerciţiu social lucid, reţinut, echilibrat, echidistant faţă de toate tipurile de emoţii.

Sigur, viaţa politică declanşează pasiuni, dificil deci de imaginat o dezbatere democratică pe tonuri mereu calme. Omul este atît de plin de contradicţii, şi atît de iubitor de adrenalină, încît joacă un dublu rol: de actor şi de spectactor. Poate că democraţiile occidentale n-ar fi adoptat însă treptat toate reflexele lumii spectacolului dacă pe planetă nu s-ar fi impus Hollywood-ul ca o maşină de vise şi de emoţii. In prezent absolut nimeni nu se mai miră cînd, pe un post de televiziune de stat, rezultatele unui scrutin prezidenţial sunt anunţate pe muzică şi după toate regulile suspansului...

Greu de sesizat diferenţa între acest tip de relatare şi o emisiune sportivă, de exemplu. Se poate însă şi mai rău, adrenalina poate fi şi mai mult „stimulată” cînd astfel de rezultate sunt anunţate într-o ambianţă „umană”.

Intre o astfel de prezentare a scorului obţinut de diverşti candidaţi la nişte alegeri prezidenţiale şi modul în care sunt anunţate rezultatele unei curse pe un hipodrom nu există aproape nici o diferenţă. O armată de jurnalişti şi comentatori s-a specializat în ceea ce s-ar putea numi „întreţinerea ambianţei”.

Emoţia, exaltarea, chiar isteria, sunt binevenite pentru a da „intensitate dramatică” unui proces electoral. Campionul absolut în materie de astfel de „regizări” este, toată lumea o ştie, America. Iar Europa se „americanizează” şi ea cu paşi rapizi.

In Franţa mediile de informare au motive să-şi frece mîinile: prezidenţialele franceze au fost o mină de aur pentru zeci şi zeci de publicaţii şi canale de televiziune sau posturi de radio. Un fel de competiţie se dezvoltă între ele, fiecare încercînd să prezinte evenimentele dintr-un unghi cît mai atrăgător, dacă se poate şocant.

Aşa-numita presă populară („people” cum i se spune în lumea anglo-saxonă) mai beneficiază în prezent de un „personaj” cu un potenţial enorm: este vorba de Emmanuel Macron.

Revista Paris Match le-a oferit deja cititorilor imagini de tip „glamour” cu Emmanuel şi soţia sa Brigitte în costume de baie la Biarritz. Povestea atipică de dragoste dintre Emmanuel şi Brigitte care are 24 de ani mai mult decît el riscă să fie, în următorii ani, şi mai ales dacă Emmanuel Macron devine preşedinte, un foileton săptămînal, dacă nu chiar cotidian. Nimic mai fascinant de fapt pentru întreaga presă de scandal de pe planeta Terra decît un preşedinte tînăr, de 39 de ani, cu ochi albaştri, inteligent şi seducător, care a devenit şi „bunic” întrucît copiii soţiei sale de 63 de ani au crescut şi au făcut la rîndul lor copii...

Va şti oare Emmanuel Macron să se protejeze de paparazzi în cazul în care va ajunge la Palatul Elysée, şi mai ales de sirenele mediatice? Publicaţia Daily Mail nu se teme să alunece spre grotesc şi să declare că Emmanuel şi Brigitte sunt protagoniştii unei mari poveşti de dragoste, pur şi simplu „povestea de dragoste a secolului”. Corespondenta CNN-ului la Paris, Melissa Bell, declara deja că americanii sunt foarte atraşi de cuplul Emmanuel – Brigitte. Mai ales publicul feminin fantasmează pe aceasă poveste care ar avea, chipurile, o dimensiune „modernă”. Publicul se lasă de fapt uşor manipulat, cum a fost şi în seara în care Emmanuel Macron a comentat anunţarea rezultatelor la primul tur de scrutin...

Sigur, nu e nimic rău în faptul că simpatizanţii lui Emmanuel Macron o aclamă pe soţia sa Brigitte. Mult mai gravă este curiozitatea indecentă, cum este cazul cu tabloidul Bildt care îşi punea următoarea întrebare pe prima pagină: „Ea are cu 24 de ani mai mult decît el. Cum funcţionează un astfel de cuplu?”

Dacă într-adevăr Emmanul Macron ajunge la Elysée probabil că treptat întreaga planetă va afla cum adolescentul Emmanuel, la 15 ani, a vrut să facă teatru şi a dat de o profesoară de franceză care l-a fascinat, şi căreia i-a declarat, la 17 ani, că o iubeşte...

Inainte ca omul politic Emmanuel Macron să-şi poată demonstra cît de cît competenţa, el riscă să devină celebru pe planetă datorită căsniciei sale. O jurnalistă de la Vanity Fair France exclama: „Acest cuplu care este de fapt o shemă sentimentală inversată trădează o anumită evoluţie a societăţii. Nu mai vedem de data aceasta un om al puterii însoţit de o femeie mult mai tînără. Ceea ce spune multe despre personalitatea lui Emmanuel Macron”.

Aşa ajungem la un alt subiect care a devenit un clişeu, la aşa-zisul „mister Macron”.

Concluzia mea este că mai mult decît alţi preşedinţi occidentali recenţi, Emmanuel Macron riscă să devină obiectul unei obsesii mediatice de tip „people”, şi că va avea o dublă luptă de dus, pe teren politic pentru a-şi aplica programul şi pe teren mediatic pentru a nu se lăsa transforma în personaj de „soap opera”.

 

 

 

Cuplul Brigitte - Emmanuel Macron, o mină de aur pentru presa „people”