
Special Paris
Donald Trump: o sută de zile la Casa Albă
2017-01-23t210604z_1_mtzgrqed1n93yjvp_rtrfipp_0_usa-trump_0.jpg

In general, democraţiile occidentale le acordă o perioadă de graţie de o sută de zile preşedinţilor şi primilor miniştri imediat după instalarea lor la putere. Altfel spus, în primele trei luni ale exercitării mandatului lor ei sunt mai puţin criticaţi de presă, şi sunt lăsaţi oarecum să respire, să se instaleze în post, ca şi cum li s-ar acorda o şansă de a se încrie durabil pe orbita reuşitei.
Nu a fost cazul însă cu Donald Trump, el nici nu a mizat de altfel pe vreo perioadă de calm şi în mai ales nu şi-a schimbat stilul. Totuşi, s-ar putea ca treptat unele eşecuri să-i dea de gîndit.
Am rugat-o pe scriitoarea şi jurnalista Carmen Firan care trăieşte la New York să ne vorbească, de acolo, din interior, despre cum sunt percepute de americani aceste prime o sută de zile ale lui Trump. Legătura telefonică nu a fost nemaipomenită, dar ceea ce spune Carmen Firan este foarte interesant.