Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (107)

speakons-v3_0.jpg

Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Ciocănarii ont des diplômes mais des diplômes de ciocănari. Din cînd în cînd presa anglo-saxonă anunţă cîte o veste calamitoasă legată de cultura franceză. Unele tabloide o declară pur şi simplu “moartă”, altele preferă, cu maliţiozitate, să arate doar că răsunetul ei în lume nu mai este la fel de puternic ca pe vremuri, sau că s-a dizolvat în spaţiul pluralismelor culturale. Tema culturii traversează şi dezbaterile interne în Franţa, mai ales în context electoral, cu afirmaţii de natură să trezească polemici… Să-l ascultăm pe scriitorul Virgil Tănase devenit polemist în următoarea cronică bilingvă.   

Un prost aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi să străduie s-o scoată. Cette fois la pierre est un gros pavé şi cel care-a aruncat bolovanul nu e fiştecine aşa încât les sages prennent des gants pour ne pas trop faire des vagues scoţând la mal ideea : nu se face, nu e constructiv, cum se spunea pe vremuri, să credem că cei care ne conduc ne savent pas ce qu’est un pavé, nici unde e balta.

Altfel spus că baciul care duce turma nu cunoaşte nici oile, nici iarba, nici drumurile de munte. A peu près comme dans un temps « que les moins de vingt ans ne peuvent pas connaître », o vreme când, mai la vale de Rovine, trăiam ceea ce s-a numit « epoca ciocănarilor ».

Mais revenons à nos moutons. Quelqu'un, nu spui cine, persoană importantă, lance dans un cri de guerre comme on n’entend qu’en période électorale, une idée saugrenue. Nu există, zice, cultură franceză ci numai culturi în Franţa. Le propos fait débat, on s’en serait douté ! dans les médias ce qui permet à l’ancien ministre de la culture, Frédéric Mitterrand, neveu de président, de nous dire qu’une telle affirmation qui manque de bon sens s’explique par un trait de caractère très national, si l’on puisse dire : les Français s’admirent mais ne s’aiment pas !

De fapt, o asemenea afirmaţie nu trebuie să ne mire când vine din partea unui finanţist, adică a unui negustor, mare proslăvitor a ceea ce Albert Camus numea cu dezgust « l’Europe boutiquière ». Păi nu ? Băcănia n-are o cultură a ei chiar dacă la domnul Ionescu ouăle sunt mai proaspete decât la domnul Popescu care aduce măsline mai cărnoase... encore que, c’est vrai, monsieur Ionesco enveloppe sa marchandise dans du papier alu tandis que son voisin préfère le célophane, ce qui est déjà un început de cultură naţională la dimensiunea prăvăliei.

Vă aşteptaţi poate ca omul politic cu pricina, nu spui cine nu pentru că ar fi persoană importantă ci pentru că nu vreau, numindu-l, să-l privilegiez faţă de colegii lui de breaslă dintre care mulţi gândesc la fel et qui ne laisseront derrière eux ni, tel François Mitterrand une bibliothèque, un opéra et une arche de la Défense qui tiens ! vient s’ajouter sur un axe sybolique commencé au Louvre avec l’arc de triomphe du Carroussel, continué avec celui de l’Etoile, şi nici, ca Jacques Chirac, un muzeu al artelor primitive...

Vous vous attendez peut-être que notre homme d’Etat, pour nous convaincre de ses vérités, démonte les arguments des théoriciens des cultures nationales de Lessing à Baudrillard, auteur de « L’Amérique », et de Sainte-Beuve à Fernand Braudel et son pavé de 600 pages « Identité de la France »… Puteţi aştepta mult şi bine ! Cu uşurinţa cu care alţii afirmau că arta nu e artă dacă nu e proletară, economistul nostru arhidiplomat ne spune ritos că, pentru el, cultura e ca banul care n-are miros, care vine, pleacă, se duce unde îi e mai bine pentru că n-are bagaj, pentru că n-are o limbă, pentru că n-are o istorie, pentru că n-are rădăcini, pentru că nu e muncă şi sudoare de om ci profit şi speculă. Du coup la France n’est plus l’esprit de finesse et entre le Louvre et la Défense il n’y a qu’un boulevard de boutiques de luxe. Oh, n’attendez pas de moi de vous dire ce qu’est la culture

Dar ştiu ce e lipsa de cultură, gândirea celor pe care, pe când cârmuiau România, i-am numit « ciocănari » - terme abusif dans la mesure où l’homme le plus simple peut être « cultivé » şi erudiţii sunt adesea inculţi ca o ciubotă. « Ciocănarii » umblă, când umblă ! prin cultură ca turiştii prin muzee, bifând lista monumentelor vizitate, mais sans s’en nourrir. Ils gardent en mémoire des titres mais les œuvres ne deviennent jamais leur chair mentale.

Faptele artistice ca şi cele istorice sau ale vieţii nu devin acel sens al existenţei pe care fiecare şi-l construieşte, şi-l asumă, şi-l trăieşte singur, pe propria lui piele. Et pour cause : « ciocănarii » se contentent d’un sens préfabriqué, d’une vérité généralement admise. Ils ont les certitudes de la matière morte şi chiar când se stropesc cu lavandă miros a beton armat. Armés de vérités objectives du matérialisme historique ou du marché, « ciocănarii » nu sunt oameni ci aparate avec des réponses préétablies pour chaque situation concrète qui ne leur pose pas des questions mais fait fonctionner des circuits.

Cultura, pentru ei, nu este sevă ci, pentru cei de ieri o armă, pentru cei de azi o marfă. Partant, un pays n’est, pour eux, qu’un entrepôt. Et ne venez pas me dire qu’ils sortent de l’ENA ou de HES. Spre deosebire de ai noştri de ieri, ciocănarii de azi au diplome înalte – dar diplome de ciocănari et ils ont remplacé l’internationalisme prolérarien cu mondializarea.

Et pour une fois ce n’est pas la faute à Voltaire, expresie despre care mă grăbesc să precizez că nu e, ferească Dumnezeu ! franceză ci „din Franţa”, ceea ce e cu totul altceva. A moins que la vérité ne soit du côté du philosophe Michel Onfray qui affirmait l’autre jour sur la chaîne de télévision du sénat că pur şi simplu cel care afirmă că nu există o cultură franceză câştigă simpatia inculţilor, şi cum aceştia sont légion, comme on dit, beneficiul electoral nu e neglijabil.