
Special Paris
Prezidenţiale Franţa: Emmanuel Macron rămâne mare favorit în faţa lui Marine Le Pen
macron.jpg

Marine Le Pen şi-a reunit susţinătorii - circa 6 mii - la parcul expoziţional de la Villepinte, periferie nordică a Parisului. Acolo ea şi-a chemat militanţii "să-i aducă pe alegătorii patrioţi la urne" duminica viitoare. În discursul lui Le Pen, un adevărat rechizitoriu contra adversarului ei centrist descris drept un "reprezentant al lumii finanţelor", lidera extremistă de dreapta, finalistă la prezidenţialele, a promis de asemenea că "lupta contra terorismului va fi o prioritate esenţială pentru mine iar mâna mea nu va tremura niciodată în acest domeniu". În fine, ca de obicei, Le Pen a denunţat şi presa, "jurnaliştii şi ostilitatea lor decomplexată graţie căreia, poate vom câştiga duminică". Dealtfel, presa nu a avut voie să pună întrebări militanţilor frontişti prezenţi la mitingul de la Villepinte.
Marine Le Pen, extremista de dreapta, finalistă a prezidențialelor franceze din 7 mai, în miting la Villepinte de întâi mai (Foto Pierre René-Worms)
De partea sa, Emmanuel Macron însoţit de primăriţa Parisului, Anne Hidalgo dar şi de stângistul Jean-Luc Mélenchon au adus un omagiu la Paris tânărului marocan ucis de skinheads în 1995 în marginea unei manifestaţii a Frontului naţional, partidul condus atunci de Jean-Marie Le Pen şi azi de fata acestuia, Marine Le Pen. În cursul după-amiezii Macron şi-a susţinut apoi ultimul mare discurs înainte de finală în sala de la Villette. În faţa a circa 8 mii de fani, favoritul de duminica viitoare a declarat printre altele că "Marine Le Pen are drept obiectiv războiul civil în Franţa. Eu nu voi accepta niciodată divizarea ţării", a mai spus Macron.