Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dezbatere televizată "crucială" Macron – Le Pen… Dar este televiziunea aliata democraţiei?

debats.jpg

Momente antologice ale dezbaterilor televizate dintre doua tururi de scrutin
Momente antologice ale dezbaterilor televizate dintre doua tururi de scrutin
Image source: 
credit foto: rfi.fr

“Crucială”, “esenţială”, “decisivă”… Cu superlative de acest gen a fost prefaţată de mediile de informare dezbaterea televizată dintre Emmanuel Macron şi Marine le Pen, programată miercuri 3 mai pe două dintre principalele posturi de televiziune franceze, TF1 şi France 2. Acest tip de dezbatere între două tururi de scrutin este un exerciţiu mediatic rar, practic are loc o dată la cinci ani. În 2012 protagoniştii au fost Nicolas Sarkozy şi François Hollande, în 2007 Nicolas Sarkozy şi Ségolène Royal. În 2002 însă Jacques Chirac a refuzat să dezbată împreună cu contra-candidatul său Jean-Marie le Pen… Aprofundăm subiectul şi începem prin a preciza că în spatele acestui tip de "spectacol politic" se află o maşinărie extrem de sofisticată în care nimic nu este lăsat la voia întîmplării. 

O minuţioasă pregătire, totul a început cu Mitterrand

Intr-adevăr, cînd intrăm în "bucătăria" organizării unui astfel de duel rămînem stupefiaţi de mulţimea de detalii care contează. Totul este analizat şi stabilit prin negociere de echipele de consilieri ale celor doi candidaţi: cît de lungă şi cît de înaltă trebuie să fie masa la care se vor aşeza, ce temperatură va fi în studiou, în ce decor se va desfăşura dezbaterea, cîte camere de luat vederi vor fi în acţiune, în ce fel vor fi filmaţi protagoniştii, cine începe şi cine termină discuţia, ce atitudine trebuie să adopte jurnaliştii acceptaţi pe post de mediatori… Lista acestor detalii este extrem de lungă. Iar uneori apar dezacorduri serioase în privinţa unor aspecte care ţin de… imagine. 

Din punctul de vedere al realizatorilor emisiunii este important, de exemplu, ca atunci cînd vorbeşte unul dintre candidaţi să poată fi surprinse şi imagini cu cel care tace şi ascultă. Astfel de secvenţe contribuie la spargerea monotoniei şi creşte astfel şi calitatea “spectacolului”. Candidaţilor nu le place însă să fie surprinşi in momente “defavorabile", de unde şi negocierile îndelungate în privinţa acestor planuri intercalate. Să mai precizăm că primul candidat la preşedinţie care a impus astfel de reguli precise a fost socialistul François Mitterand, în 1981. El urma să aibă o dezbatere cu Valéry Giscard d’Estaing, dar era marcat de  amintirea dureroasă a unui precedent duel mediatic de acest gen, pierdut cu 7 ani în urmă, tot în faţa lui Giscard. Dorind de fapt să evite o nouă dezbatere pentru care nu se simţea pregătit, François Mitterrand a trimis o lungă listă de pretenţii şi condiţii sperînd că organizatorii nu o vor accepta. Culmea este însă că ele au fost acceptate, ceea ce a creat aşa numita "jurisprudenţa Mitterrand" în materie de cadru mediatic.

Iluzia unei televiziuni “democratice”

Pe fondul acestui atît de aşteptat duel mediatic “Macron – Le Pen” reapare însă o întrebare mai veche: este televiziunea cu adevărat aliata democraţiei? Oare nu deformează ea natura democraţiei prin aviditatea cu care crează spectacol din orice, inclusiv dintr-o dezbatere politică “crucială”?

Numeroşi filozofi, eseişti, specialişti, comentatori avizaţi sunt înt-adevăr de părere că televiziunea începe să fie oarecum inamicul democraţiei. Nume importante au scris lucrări de referinţă în această privinţă, cum este filozoful austriac Karl Popper, autorul unei cărţi intitulată “Televiziunea, un pericol pentru democraţie”. L-aş mai cita aici şi pe filozoful francez Bernard Stiegler, autorul unei cărţi intitulată “Telecraţia împotriva democraţiei”.

In ultimii 20 de ani, în lumea occidentală în special, televiziunea a luat-o într-adevăr razna – folosesc aici o expresia mai puţin selectă şi filozofică dar care captează perfect realitatea. Oameni ca Silvio Berlusconi şi Donald Trump nu ar fi ajuns niciodată la putere dacă nu ar fi fost şi nişte “produse ale televizunii”, dacă nu ar fi utilizat potenţialul emoţional, teatral, manipulator, spectacular al televiziunii pentru a cîştiga simpatie şi voturi.

Sociologul francez Pierre Bourdieu reproşa, printre altele, televiziunii că şi-a creat nişte “invitaţi permanenţi” întrucît ştiu să joace jocul mediatic. Iar jurnaliştii ştiu că avînd astfel de invitaţi nu-şi “ratează” emsiunile (în sens spectacular). Dezbaterea de fond trece deci pe ultimul loc… Pe scurt, putem spune că puterea televiunii a devenit colosală iar cetăţeanul nu are nici o putere asupra ei. De unde şi concluzia multor specialişti că spectacolul continuu întreţinut de televiziune deformează de fapt democraţia, îi îndepărtează pe cetăţeni de adevăratele probleme.

Conceptul de televiziune democratică este o iluzie, spunea Bourdieu, iar capacitatea ei de manipulare a spiritelor este imensă cu consecinţe de care telespectatorii nici nu-şi dau seama. Pierre Bourdieu a murit în 2002, dar probabil că astăzi ar fi fost mai mult decît dezgustat văzînd cum un personaj ca Donald Trump şi-a construit întreaga popularitate pe televiziune şi pe stilul provocator al show-urilor televizate, devenind preşedintele primei puteri mondiale.

Opinia unui blogger: pentru a evita spălarea pe creier, mai bine ascultaţi radioul…

De unde concluzia că dezbaterile politice sunt un lucru mult prea important pentru a le lăsa pe seama televiziunii… Este exact ceea ce spune un blogger iranian, Hossein Derakshan. Cotidianul Libération i-a tradus zilele trecute, din engleză, un articol şi personal îl găsesc extrem de binevenit în acest context. Televiziunea transformă cele mai serioase întrebări în divertisment, spune el, îi favorizează pe demagogi, se adresează mai degrabă pulsiunilor decît raţiunii, dezinformează prin omisiuni sau prin tratarea hollywoodiană a oricărui subiect.

Interesant mi se pare că blogger-ul iranian pledează pentru acordarea unui rol mai mare… radioului. Dezbaterile politice importante ar trebui doar radiodifuzate, spune el, pentru ca protagoniştii să fie obligaţi la mai multă coerenţă în materie de idei şi la mai puţin spectacol. Radioul, conchide blogger-ul, oferă un spaţiu de rezistenţă împotriva televiziunii tradiţionale dar şi a acestei forme de neo-televiziune care sunt reţelele sociale.

Mai clar decît atît nici nu se poate pentru a invita toată lumea să asculte de exemplu Radio France Internationale…