Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Macronismul" – o viziune şi un concept în formare

macron1_0.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Emmanuel Macron, noul preşedinte ales al Franţei, se află în consultări intense avînd ca prim obiectiv constituirea unui guvern şi, în perspectiva legislativelor, forjarea unei majorităţi prezidenţiale. In tabăra dreptei precum şi a stîngii unii oameni politici francezi şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la guvernare, sau de a-l sprijini pe Emmanuel Macron. El le cere însă tuturor celor care vor să i se alăture să-şi părăsească partidele şi să adere la mişcarea sa, "En Marş". In mediile de informare observăm că apare des un nou termen, "macronismul".

Socialiştii şi dreapta republicană se află, într-adevăr, într-un moment delicat, de pansare a rănilor dar şi de răfuieli interne. Un fel de luptă se dă acum între patru blocuri politice, extrema stîngă, extrema dreaptă, tabăra socialistă şi tabăra dreptei republicane pentru asumarea rolului de principală forţă a opoziţiei. Bineînţeles, legislativele din iunie vor lămuri situaţia.

Intre timp, unele personalităţi politice au decis deja să treacă dintr-o tabără în alta. Este cazul cu fostul premier Manuel Valls care şi-a anunţat intenţia de a se alătura mişcării “En Marş”. Ceea ce presupune că va trebui să părăsească Partidul Socialist.

Interesantă este şi poziţia lui Alain Juppé, unul dintre principalii lideri ai dreptei, care spune că în nici un caz nu se va înscrie într-o logică de obstrucţionare sistematică a lui Emmanuel Macron şi de opoziţie frontală faţă de viitorul său guvern.

Emmanuel Macron şi-a propus de fapt un pariu pe care pînă acum nici un alt lider nu l-a cîştigat: să atragă "la centru" forţe din tabăra dreptei şi din tabăra stîngii. Poate că aici începe şi definiţia "macronismului", cuvînt tot mai des utilizat de mediile de informare şi de editorialişti. Aproape toţi preşedinţii Franţei de după al doilea război mondial au lăsat ca moştenire, dicţionarelor şi limbii franceze, concepte similare.

"Gaullismul" est gîndirea politică inspirată de Generalul de Gaulle, chiar dacă lui nu-i plăcea acest termen. In orice caz, "gaullismul" a avut o viaţă glorioasă şi continuă să inspire şi să suscite respect. "Mitterrandismul" a avut şi el anii săi faşti. Mai puţin glorioşi au fost termenii de "chiraquisme", "sarkozysme" sau "hollandisme".

Acum, bate la uşă termenul de "macronism" care este fără îndoială o viziune în curs de structurare. Intr-un fel, apariţia lui Emmanuel Macron în peisajul politic francez reprezintă o enormă dorinţă de întinerire şi de redistribuire a energiilor în spaţiul politic.  

Cine sunt arhitecţii viitorului, se întreabă de fapt Emmanuel Macron (şi probabil că foarte repede vom auzi termenul "generaţia Macron")? Cheia viitorului se află în tabăra dreaptei, a stîngii, a centrului, a ecologiştilor? Ei bine, nu, spune Macron, viitorul trebuie construit cu oameni din toate taberele şi de toate sensibilităţile pe care trebuie să-i atragem într-o mişcare progresistă nouă. Macronismul este un "progresism" care  recrutează, dar şi o manieră de spune generaţiei 68 că a blocat suficient uşile promovării şi ale reformelor.

Macronismul ar mai putea devenit o revoluţie generaţională, de care să profite tinerii, precum şi o formă de rezistenţă împotriva derivelor autoritariste şi împotriva obscurantismului. Este prea devreme pentru introducerea termenului în dicţionare, dar în viitorii cinci conţinutul său se va consolida şi clarifica.