Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ziua Europei într-un context de renaştere a speranţei

logofeteeurope_gros.jpg

Image source: 
credit foto: Maison de l'europe en Limousin

Ziua Europei sărbătorită pe data de 9 mai are anul acesta o rezonanţă specială, în contextul alegerilor prezidenţiale franceze şi al instalării, peste numai cinci zile, a lui Emmanul Macron la Palatul Elysée. Faptul că francezii s-au exprimat, într-un număr important, în favoarea unui preşedinte în mod clar şi asumat pro-european este ca o infuzie de oxigen în reactoarele construcţiei europene. Berlinul, principalul partener al Parisului de la lansarea proiectului comunitar, cu 67 de ani în urmă, consideră de altfel că Emmanuel Macron este în prezent liderul francez ideal pentru viitoarea etapă a construcţiei europene şi "recuperarea timpului pierdut".

Să ne amintim înainte de toate că pe actul de naştere al Uniunii Europene figurează data de 9 mai 1950 cînd doi oameni de stat francezi, Jean Monnet şi Robert Schuman au propus o nouă organizare a Europei şi mai ales o măsură concretă: fuzionarea producţiei franceze şi germane de cărbune şi oţel. Ziua Europei este sărbătorită pe 9 mai în amintirea acelui eveniment. Si este o zi a pedagogiei, cînd mediile de informare, numeroase instituţii şi personalităţi îşi propun să explice tineretului şi tuturor europenilor de fapt ce înseamnă construcţia europeană şi "casa comună" – în primul rînd dorinţa de a crea o vastă comunitate umană în care războaiele să nu mai fie niciodată mijloace de rezolvare a litigiilor şi a divergenţelor politice.  

Dacă ar fi să schiţăm un portret al Europei în acest moment, un fel de fotografie rapidă de ansamblu, aş remarca întîi faptul că orizontul începe să se lumineze puţin după Brexit şi după lunga criză economică în care a intrat vechiul continent în 2008. Unii comentatori vorbesc despre "un deceniu pierdut" pentru Europa. Si este adevărat că din 2008 încoace construcţia europeană a bătut pasul pe loc, modelul european şi-a pierdut din strălucire, populismul şi extremismul au cîştigat teren, iar la frontierele Europei au izbucnit crize grave şi războaie care şi-au reverberat unda de şoc asupra proiectului comunitar. Decizia britanicilor, anul trecut, de a ieşi din Uniunea Europeană a avut efectul unui veritabil cataclism, iar venirea la Casa Albă a unui preşedinte care considera Brexit-ul drept un lucru pozitiv nu a fost nici ea de natură să le ridice moralul europenilor. Dar poate că această "serie neagră" s-a încheiat acum odată cu venirea tînărului Emmanul Macron la putere în Franţa.

Duminică 7 mai, cînd şi-a rostit principalul discurs pe esplanada Muzeului Luvru, Emmanuel Macron şi-a făcut apariţia pe fondul sonor al imnului european care este de fapt Oda bucuriei a lui Beethoven. Un simbol clar al poziţionării sale în perspectiva politicii sale europene. El a mai dat însă şi precizări în ceea ce priveşte viziunea sa:

"Europa şi lumea întreagă aşteaptă ca noi să apărăm peste tot spiritul luminilor ameninţat în atîtea locuri. Lumea aşteaptă ca noi să apărăm peste tot libertatea, ca noi să-i protejăm pe oprimaţi. Lumea aşteaptă ca noi să venim cu o nouă speranţă, cu un nou umanism, cel al unei lumi mai sigure, al unei lumi de libertăţi apărate, al unei lumi în creştere economică, cu mai multă justiţie, cu mai multă ecologie. Lumea aşteaptă ca noi să fim în sfîrşit noi înşine."

Sunt, deci cuvintele, sau mai bine spus angajamentele lui Emmanuel Macron.

El a anunţat deja că prima călătorie pe care o va face în străinătate va fi una la Berlin, iar germanii aşteaptă într-adevăr ca noul preşedinte francez să se implice în relansarea maşinii europene. Dar mai ales să contribuie la reinstaurarea unui climat de încredere între francezi şi germani, şi la acest capitol afirmă un înalt funcţionar german că "s-a pierdut mult timp".

Pe tot parcursul campaniei pentru prezidenţiale în Franţa, extrema stîngă şi extrema dreaptă şi-au îndreptat tirul critic spre Europa dar şi spre Germania.

De fapt, populiştii, extremiştii de dreapta şi de stînga precum şi euro-scepticii francezi au creat şi au hrănit în ultimii zece ani un mit negativ, cel al unei Franţei care se supune Germaniei. Săgeţile cele mai otrăvite trimise spre Germania au fost fără îndoială cele ale lui Marine le Pen. Cotidianul Le Monde, care analizează modul în care s-a structurat acest "mit al supunerii", arată că la originea sa s-a aflat extraordinarul succes economic al germanilor.

Fructele reformelor angajate de cancelarul Gerhard Schröder în urmă cu peste 20 de ani au fost culese din plin în ultimii 15 ani de către doamna Angela Merkel. In timp ce Franţa, în tot acest timp, s-a luptat cu deficitul bugetar, cu creşterea şomajului şi cu incapacitatea guvernelor succesive, de dreapta sau de stînga, de a reforma ţara. A spune însă că Europa sau Germania sunt principalii vinovaţi ai eşecurilor franceze înseamnă de fapt a desemna ţapi ispăşitori pe un fond de iresponsabilitate. În cursul dezbaterii televizată avută cu Emmanuel Macron, pe 3 mai, lidera Frontului Naţional, Marine le Pen, a aruncat, cu un zîmbet perfid, această frază: "În orice caz Franţa va fi condusă de o femeie, iar această femeie voi fi eu sau Angela Merkel".

Emmanuel Macron a strecurat şi el o frază plină de tîlc: voi lucra, a spus el, nu "în faţă cu Madame Merkel, ci cu ea". "Pînă la legislativele germane din toamnă, scrie Le Monde, Emmanuel Macron are timp să-şi lanseze primele reforme şi să demonstreze că Franţa este demnă de încredere. Si atunci îi va fi mult mai uşor să convingă Berlinul că a sosit vremea de a merge mai departe în consolidarea zonei euro."