
Special Paris
Parlamentul din Kosovo răstoarnă guvernul şi provoacă alegeri anticipate
kosovo.jpg

Principalele două partide din coaliţia de la putere – PDK, Partidul democratic din Kosovo al preşedintelui Hashim Thaci, şi LDK, Liga democratică din Kosovo a premierului Isa Mustafa – nu s-au înţeles asupra ratificării unui acord privind frontiera cu Muntenegru.
Kosovo, autoproclamat independent de Serbia din 2008 încoace, a ajuns în 2015 la un acord cu vecinul său pentru a delimita graniţa internă care exista pe vremea fostei Iugoslavii. O frontieră ce nu fusese însă niciodată trasată cu precizie pe teren. Rezolvarea acestei chestiuni era una din condiţiile impuse de Uniunea europeană pentru a ridica vizele kosovarilor. O miză crucială pentru această micuţă ţară care visează să adere la UE.
Ratificarea a fost însă tot timpul amânată, pe fondul unor manifestaţii violente ale opoziţiei din partidul AAK condus de fostul şef rebel Ramush Haradinaj. Acesta estima că acordul priva Kosovo de mai multe mii de hectare de pământ.
PDK este cel care s-a raliat în cele din urmă opoziţiei, provocând astfel adoptarea moţiunii de cenzură şi căderea guvernului. Analiştii sunt de părere că decizia PDK de a dori anticipate s-ar putea explica prin faptul că partidul preşedintelui caută o legitimitate populară mai mare în perspectiva lansării lucrărilor triubunalului special menit să-i judece pe foştii rebeli ai armatei din Kosovo, UCK, pentru crime de război comise la sfârşitul anilor ’90. Printre foştii rebeli citaţi ca potenţiali inculpaţi figurează şi actualul preşedinte Thaci.