Isabelle Huppert, Michael Haneke şi Al Gore, vedetele zilei la Festivalul de la Cannes

«The killing of a sacred deer» - “Uciderea cerbului sacru” - al grecului Yorgos Lanthimos - premiu al secţiunii Un certain regard în 2009 pentru “Dogtooth” şi Premiul juriului în 2015 pentru “The Lobster” – a fost luni prima peliculă a zilei în competiţie pentru Palme d’or. Filmul cu care a venit grecul anul acesta pe Croazetă se inspiră din autorul antic Euripide pentru a povesti istoria unui cuplu de medici, Steven şi Ana, interpretaţi de Colin Farrell şi Nicole Kidman. În ajunul prezentării filmului în competiţie, continua să planeze încă misterul. Lanthimos nu a arătat niciun trailer ci doar două poze din film. Știam în schimb că lui Colin Farrell i s-a făcut greaţă când a citit scenariul. Acelaşi actor principal mai spunea într-un interviu că precedenta peliculă a grecului, “The Lobster”, era «un film pentru copii faţă de ceeace vom vedea acum». După proiecţia principală, reacșiile spectatorilor au fost foarte diferite. În timp ce unii aplaudau frenetic, alţii fluierau şi huiduiau prin sală. Filmul este, e adevărat, un thriller de coşmar, după cum afirmă mulţi critici. Doi ani după «The Lobster», Lanthimos a venit din nou la Cannes cu un titlu inspirat din lumea animalelor, lucru care şi el i-a pus pe mulţi pe gânduri.

Colin Farrell în "The killing of a sacred deer" de Yorgos Lanthimos

Tot în marea competiţie, cea pentru La Palme d’or, rula luni şi “Geu-hu” – “Ziua de după” - a sud-coreanului Hong Sang-soo. Povestea unui mic editor ce întreţine o relaţie amoroasă cu o colegă de serviciu. Filmat în alb şi negru, fabula sentimentală e formată dintr-o serie de mici scene, adesea organizate în jurul unei mese de restaurant sau de casă. Dialogurile sunt uneori cam lungi dar înţelegem repede de ce. Regizorul a lucrat şi de această dată ca de obicei, adică fără vreun scenariu precis. “Nu ştiu ce voi face la începutul filmărilor. E un proces care se încheagă odată ce vorbesc cu actorii care pentru mine sunt foarte importanţi. Tot ce sper este că se va întâmpla ceva în timpul turnajului» spunea la conferinţa de presă Hong Sang-soo.

În fine, în competiţia oficială mai figura luni pe afiş “Happy end” de Michael Haneke. Austriacul, care face parte din cercul restrâns al celor premiaţi de două ori cu La Palme d’or, o are iar ca vedetă pe actriţa lui fetişă, franţuzoaica Isabelle Huppert alături de care joacă însă şi sublimul octogenar – are 86 de ani - tot francez, Jean-Louis Trintignant, văzut şi în “Amour”, a doua Palme d’or a austriaculuI acum trei ani. “Happy end”, al 8-lea film al lui Haneke selecţionat în competiţia oficială de la Cannes, evocă viaţa unei familii burgheze din Calais confruntată cu migranţii care încearcă să treacă în Marea Britanie. Criticile au fost foarte divizate şi pentru această peliculă. Unii descriau un Hanecke de «mare clasă» în timp ce alţii vorbesc despre un Hanecke «în mod minor».

Scenă din filmul "Happy end" al lui Michael Haneke

În principala secţiune paralelă Un certain regard, era prezentat luni filmul «Out» al maghiarului de origine slovacă György Kristof. E povestea unui bărbat de vreo 50 de ani, expatriat în Europa de est. În fapt, pelicula e inspirată din viaţa cineastului care a trăit nişte ani la Riga, în Letonia. Kristof pune în scenă în acest prim lungmetraj al său problemele societăţii post-socialiste pe care le consideră nu doar problemele părinţilor săi ci şi pe ale celor de seama lui.

Filmul "Out" al lui György Kristof concurează în sectiunea paralelă Un certain regard

Isabelle Huppert apare şi în «Caméra de Claire» - «Aparatul foto al lui lui Claire» - realizat de Hong Sang-soo, sud-coreanul amintit mai înainte. Filmările au durat 5 zile, anul trecut, la Cannes, în timpul festivalului unde Huppert venise ca să urce pe covorul roşu cu ocazia filmului «Elle» aflat atunci în competiţie.

Circul de pe Croazetă – marile hoteluri «împachetate» în cofraje publicitare, dispozitivul mediatico-securitar tot mai compleşitor în jurul covorului roşu, tot acest «zoo uman» de la Cannes căruia i se adaugă an de an tot mai mulţi profesionişti acredidaţi, de aspiranţi cineaşti, de semi-mondeni, de vânzători ambulanţi şi de prostituate mai mult sau mai puţin ocazionale, toată această lume aparte i-a inspirat dintotdeauna pe realizatori, reaminteşte criticul de la Le Monde. Comedii sau filme de groază au fost cele două genuri cele mai des alese pentru a povesti ambianţa festivalieră de la Cannes.

Două exemple: «La Cité de la peur» - «Cetatea fricii» - a lui Alain Berbérian, care descrie pe un ton voios «obscenitatea» locului, folclorul local şi prostia uriaşă pe care o atrage an de an. «Vacanţele lui Mr. Bean» de Steve Bendelack a propulsat în 2007 pe plaja de la Cannes creatura comică întruchipată de Rowan Atkinson.

Isabelle Huppert în "La caméra de Claire" de Hong Sang-soo prezentat la Cannes în afara competiției

Cannes a fost de-a lungul celor 7 decenii de viaţă laboratorul noilor forme de cinema, a lăsat loc la toate formele de expresie ale celei de-a 7-a arte. Acum, în 2017, a venit rândul realităţii virtuale să-i cucerească – sau să-i sperie - pe spectatori. Alejandro Gonzalez Iñarritu, realizatorul lui “Birdman” a venit acum la Cannes cu un dispozitiv inedit “Carne y Arena (Virtually present, physically invisible)”. Mai mult decât un film, e vorba despre o experienţă în realitatea virtuală care durează 6 minute şi jumătate. Tema acestei experienţe inedite este imigraţia de la frontiera americano-mexicană, mai exact acei imigranţi latino-americani descrişi drept “bad hombres” de preşedintele american Donald Trump. Spectatorul-actor intră în “arenă” cu ochelari speciali pe nas, cască audio pe urechi şi rucsac pe spate. “Am ieşit din sală tremurând şi impresionat”, spunea Thierry Frémaux, patronul festivalului de la Cannes.

I-au trebuit 4 ani lui Iñarritu ca să realizeze acest film dar mai ales să-i întâlnească şi să le asculte poveştile numeroşilor refugiaţi. “Am vrut să utilizez realitatea virtuală ca să explorez condiţia umană. Totodată am vrut să ies din dictatura cadrului în interiorul căruia nu putem fi decât simpli observatori” spunea Iñarritu.

Opera în imersiune a regizorului îşi va continua viaţa şi după Cannes. Mai ales în diverse muzee. De exemplu, de aici “Carne y Arena” la pleca la Fundaţia Prada din Milano. “Realitatea virtuală este déjà o artă” afirmă Iñarritu. Să vedem câţi de aici de la Cannes vor îndrăzni să-l contrazică pe cineastul mexican, deținător a trei premii Oscar în 2014 pentru “Birdman” şi apreciat unanim pentru “The Revenant” pentru care va primi un alt Oscar în anul următor.

Un fost vice-preşedinte american revine şi el la Cannes

Al Gore prezintă un nou film, documentar, militant, în care el este actorul principal, film ce este în afara competiţiei. Zece ani după prima sa peliculă consacrată încălzirii climei – “Un adevăr care supără” – Gore e acum aici cu urmarea acelui film, botezat dealtfel “O urmare care supără: vremea acţiunii”. Un documentar în care fostul număr doi american se vrea mai optimist chiar dacă spune el “lucrurile nu avansează destul de repede”. Marcat de înfrângerea de la prezidenţialele din 2000, devenit figură morală dedicată climei şi încununat cu un Nobel pentru pace, Gore, azi în vârstă de 69 de ani, a fost evident stupefiat şi întristat de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă anul trecut. “Există mulţi paşi care se fac înapoi, iată acesta este unul”, comenta el filosofic această alegere ce anunţă un nou revers pentre climă. Să mai spunem că Ségolène Royal, fost ministru francez al Ecologiei, a urcat treptele palatului festivalurilor din Cannes alături de Al Gore şi întreaga echipă a filmului.