Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Françoise Nyssen: de la succesul editorial la funcţia de ministru al culturii

a114863d8817a37c599325fbd6fa5e8ef953540b.jpg

Françoise Nyssen, ministrul francez al culturii
Françoise Nyssen, ministrul francez al culturii
Sursa imaginii: 
credit foto: france24

Printre vedetele politice şi culturale ale  Festivalului de la Cannes s-a numărat la actuala ediţie şi noul ministru al culturii, doamna Françoise Nyssen. Ea s-a exprimat în mai multe privinţe legate de industria cinematografică şi a cerut, de exemplu, ca filmele produse de gigantul Netflix să iasă şi în săli în cazul în care sunt premiate. Matei Vişniec ne spune mai multe despre parcursul atipic al lui Françoise Nyssen, directoare de editură devenită ministru al culturii.

 

Numirea lui Françoise Nyssen la Ministerul culturii este genul de surpriză care nu miră pe nimeni. Preşedintele Emmanuel Macron anunţase oricum că guvenul va fi format din personalităţi venite din mai multe orizonturi politice şi chiar din personalităţi fără carieră politică. Este cazul cu Françoise Nyssen, în vîrstă de 66 de ani, care încarnează, într-un fel, un mare succes editorial şi, în plus, unul obţinut în prelungirea unei mai vechi politici, cea de descentralizare culturală.

O politică iniţiată după al doilea război mondial de un faimos ministru al culturii, scriitorul André Malraux, apropiat colaborator al generalului De Gaulle. El este cel care a deblocat fonduri şi i-a incitat pe creatori să părăsească Parisul pentru a se instala în provincie şi a întemeia în felui acesta noi structuri culturale. Editura Actes Sud pe care o conduce în prezent Françoise Nyssen şi-a asumat în urmă cu aproape 40 de ani acest pariu: de a reuşi în provincie.

De fapt, povestea a început cu Hubert Nyssen, tatăl lui Françoise, un belgian îndrăgostit de Provenţa. El s-a instalat la Arles, pe malul Ronului şi a creat editura într-o perioadă cînd fiica sa, Françoise, făcea studii de chimie şi de urbanism la Bruxelles şi la Paris. Foarte repede însă Françoise s-a lăsat sedusă de intreprinderea familială a tatălui ei precum şi de Provenţa, dovedindu-şi competenţa şi în domeniul editorial.

În prezent Actes Sud est cea mai mare editură franceză care îşi are sediul în provincie (deşi ea dispune de birouri şi la Paris). Actes Sud înseamnă 322 de salariaţi, 500 de cărţi pe an, 11 500 de titluri în catalog, 12 edituri satelit şi o cifră de afaceri de 76 de milioane de euro. La Arles editura a intrat oarecum în circuitul turistic pentru că este instalată într-un loc superb, pe malul Ronului, şi a devenit un fel de complex cultural: o librărie, un cinematograf, un spaţiu expoziţional, un restaurant şi chiar un hamam formează acest ansamblu fiind găzduite în edificii vechi, care respiră istorie, printre altele o veche capelă desacralizată.

Françoise Nyssen şi soţul ei, Jean-Paul Capitani, au mai creat în Provenţa, într-o zonă rurală, o şcoală specială pentru copii care nu se adaptează în sistemul şcolar de stat. Ei înşişi au avut o tragedie în familie, pierzînd un fiu la vîrsta de 18 ani, un copil extrem de înzestrat dar inadaptabil în structurile şcolare "normale". "Domeniul posibilului" se numeşte această şcoală specială, în care Françoise Nyssen speră să poată primi în viitor pînă la 300 de copii. Şcoala dispune de un personal capabil să lucreze cu copii suferind de exemplu de dislexie, iar cadrul de viaţă este deosebit: de fapt copiii trăiesc în plină natură, printre măslini, se bucură de vecinătatea unei ferme iar ideea de constrîngere este practic inexistentă.       

Françoise Nyssen şi-a construit reputaţia de editor mizînd pe deschidere, pe publicarea unui mare număr de autori străini. Paul Auster, Nancy Huston, Svetlana Alexeievici, Kamel Daoud, iată doar cîteva nume de mari scriitori contemporani traduşi şi editaţi la Actes Sud. Iar una dintre cele mai mari reuşite a editurii a fost publicarea ciclului "Millennium".

Pe agenda noului ministru al culturii se află numeroase urgenţe, şi nu este exclus ca vara aceasta, în cadrul unui alt festival, cel de la Avignon, să fie confruntat cu eterna problema a intermitenţilor.

Toată lumea care o cunoaşte pe Françoise Nyssen subliniază însă caracterul său deschis şi faptul că din felul ei de a fi emană o enormă energie pozitivă. "Ea ştie să transforme dialogul într-un moment de viaţă care îi îmbogăţeşte sufleteşte pe toţi", spune despre Françoise Nyssen scriitoarea Nancy Huston, cuvinte reluate în ultimul număr al revistei Le Point. Realizatorii dosarului dedicat lui Françoise Nyssen mai spun de altfel că viaţa ei este un fel de roman care ar merita să fie publicat.