Două spectacole emblematice în prima zi a Festivalului de la Sibiu

“Cîntăreaţa cheală” este, într-un fel, piesa care echivalează cu actul de naştere al teatrului absurdului. Sigur, nu numai Eugen Ionescu ci şi Samuel Beckett, ba chiar şi Fernando Arabal şi Louis Calaferte sunt părinţii unui stil cu totul nou de a scrie teatru, care suprimă psihologia pentru a se interesa de mecanica comunicării imposibile. Cei mai celebri rămîn în Ionescu şi Beckett. Iar în cazul scriitorului de origine română, Eugen Ionescu, putem crede că el s-a inspirat, în operaţiunea de demolare a limbajului, şi din Caragiale…

In ce o priveşte pe “Cîntăreaţa cheală”, ea îşi sărbătoreşte anul acesta 60 de primăveri… Mereu proaspătă, piesa se joacă din 1957 fără întrerupere la Théâtre de la Huchette de la Paris. Un fel de spectacol de muzeu s-a deplasat deci la Sibiu, pentru a omagia într-un fel originile româneşti ale lui Ionescu. Merită reamintit că din 1957 acest spectacol semnat de regizorul Nicolas Bataille a fost prezentat de peste 19 000 de ori şi a fost vizionat de peste 2 500 000 de spectatori.

In ce-l priveşte pe Robert Wilson, şi el este un inovator în materie de limbaj teatral. Regizor şi plastician, el a inventat de fapt o lume a lui, plină de poezie şi de stranietate, iar Franţa i-a deschis larg porţile încă de la începutul carierei sale, cînd a avut un succes internaţional în 1971 la un festival în oraşul Nancy.

La Sibiu, ca un fel de zeu viu al teatrului, Robert Wilson urcă pe scenă pentru a rosti o “Prelegere despre nimic”, de fapt un text semnat de John Cage, un alt artist revoluţionar în domeniul muzicii. Criticul George Banu ne evocă personalitatea plină de culori şi nuanţe a lui Robert Wilson.