Fotografia oficială a preşedintelui Macron şi "mesajele" sale

Nimic nu este întîmplător într-o fotografie prin care un preşedinte doreşte să-şi exprime autoritatea şi programul politic. Emmanuel Macron a preferat să se fotografieze în picioare, cu privirile orientate spre obiectivul aparatului, sprijinit de biroul său, avînd în spate o fereastră deschisă spre grădina Palatului Elysée. Imediat unii comentatori au văzut în această fereastră deschisă un mesaj: nu este Emmanuel Macron un veritabil campion al deschiderii, dat fiind că şi-a atras simpatizanţi atît din zona stîngii, a centrului şi a dreptei?

Nu lipsesc din fotografia oficială drapelul francez şi cel european, ceea ce nu provoacă mari interogaţii, aceste simboluri sunt considerate oarecum clasice, normale. Dar pe masa de lucru pot fi zărite şi trei cărţi, care au cu siguranţă de "spus" ceva special.

Autorul primeia dintre ele, “Memorii de război”, este generalul de Gaulle, iar cartea apare deschisă la o pagină precisă. Celelalte două volume sunt lungul poem în proză al lui André Gide intitulat "Fructele pămîntului" şi cel mai important roman al lui Stendhal, "Roşu şi negru".

Un comentator al Agenţiei France Presse crede că spiritul celor trei autori prezenţi în fotografia oficială îi conferă acesteia valoarea de manifest politic şi literar. De Gaulle este cel care a salvat, într-un fel, onoarea Franţei, în contextul celui de-al doilea război mondial, şi a pus apoi bazele redresării ei. André Gide s-a afirmat ca unul dintre părinţii romanului modern, un autor care a revoluţionat genul. "Fructele pămîntului" este însă o carte greu de plasat într-o categorie, mai degrabă poem decît roman, o veritabilă odă închinată bucuriei de a trăi, în acelaşi timp lirică şi senzuală.

În ce priveşte "Roşu şi negru", capodopera lui Stendhal, aş remarca personal faptul că acest titlu a rămas un mister pentru istoricii literari şi pentru critici, semnificaţia sa nu reiese în mod clar din text şi nici autorul nu a dat niciodată explicaţii. Stendhal s-a vrut însă, în orice caz, în romanele sale, un tenace căutător al adevărului şi le-a insuflat tinerilor aspiraţia romantică spre vitalitate, puritatea sentimentelor şi glorie. Nu este exclus ca în anii următori să asistăm la o creştere substanţială a cererii, în librării, a celor trei autori, mai ales dacă speculaţiile în jurul mesajului pe care a vrut să-l transmită Emmanuel Macron vor continua.  

S-ar putea spune că elementele de decor în care s-a fotografiat preşedintele francez au fost alese cu grijă şi sugerează o reconciliere între tradiţie şi modernitate. Aceasta din urmă, modernitatea, fiind reprezentată de cele două telefoane mobile ale preşedintelui, vizibile pe biroul său.

Mai fac parte din cadru, pe masă, o călimară şi un ceas, iar amatorii de decriptaje pot vedea aici o infinitate de aluzii, eventual relaţii subtile între cuvîntul imortalizat şi trecerea timpului.

Avalanşa de comentarii după publicarea acestei fotografii oficiale pune în lumină încă o dată faptul că trăim într-o epocă în care imaginea ne fascinează, ne domină, ne vorbeşte mai mult decît cuvîntul. Agenţia France Presse aminteşte că doi dintre predecesorii lui Emmanuel Macron au preferat să se fotografieze în grădina Palatului Elysée, este vorba de François Hollande şi de Jacques Chirac. Nicolas Sarkozy şi François Mitterrand s-au fotografiat avînd ca fundal impozanta bibliotecă a Palatului Elysée… Charles de Gaulle şi Georges Pompidou au adoptat atitudinile cele mai solemne, cu colierul Legiunii de onoare în jurul gîtului. Iar Valéry Giscard d’Estaing a avut ca fundal tricolorul francez.

Toţi au vrut să transmită cîte ceva prin modul în care s-au fotografiat, dar nu aceste imagini sunt cheia reuşitei pentru un şef de stat. Pînă la urmă oamenii îşi amintesc mai degrabă de fapte şi de acţiuni concrete decît de fotografii, în cazul preşedinţilor.