Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa speră să fie vizitată de 89 de milioane de turişti străini anul acesta

paris_capitala_mondiala_a_turismului.jpg

Paris - capitala mondiala a turismului
Paris - capitala mondiala a turismului
Image source: 
AFP PHOTO / MIGUEL MEDINA

În primul trimestru din acest an, Franţa a revenit la un nivel similar cu 2015, anul ultimului record în materie de turişti care au ales să viziteze Franţa. Cifrele au fost anunţate de ministrul de externe Jean-Yves Le Drian.

 

În 2016, Franţa a găzduit 83 de milioane de turişti străini. Cu un an mai devreme, veniseră 85 de milioane.Lovită de atentatele din Paris în noiembrie 2015 iar apoi din Nisa, în iulie 2016, Franţa, prima destinaţie turistică mondială a înregistrat astfel o scădere a numărului de turişti anul trecut.

În primele luni din 2017 însă s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti germani şi spanioli - cu 3% mai mulţi comparativ cu 2016, în timp ce dinspre Japonia, Rusia şi Brazilia au venit cu 30% mai mulţi turişti decât anul trecut. Totodată – americanii s-au interesat mai mult ca niciodată de Turnul Eiffel, Champs Elysées şi de Louvre căci s-a înregistrat un nivel record de turişti americani.

Ministrul atribuie această creştere companiilor aeriene care au decis să micşoreze tarifele de transport. Tinta Franţei este 100 de milioane de turişti străini până în 2020 şi crearea a 300.000 de locuri de muncă suplimentare pe ansamblul teritoriului, în cadrul sectorului turistic. În Franţa acest sector reprezintă deja aproape 8% din Produsul Intern Brut şi 2 milioane de locuri de muncă.